Challenger: Stan Wawrinka a fost învins la revenirea în competiţie, după mai bine de un an de la accidentare

Data:

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, triplu campion de Mare Şlem, acum locul 232 mondial, a fost învins la revenirea sa în competiţie, în primul tur al turneului Challenger din localitatea spaniolă Marbella, el înclinându-se, 6-2, 6-4, în faţa suedezului Elias Ymer (ATP 131), la 385 de zile după ultimul său meci oficial, informează radioteleviziunea RTS, citată de Agerpres.

Fostul număr 3 mondial acceptat un wild card pentru acest turneu. La începutul lui 2021, Wawrinka a suferit o accidentare la piciorul stâng şi a avut nevoie de două intervenţii chirurgicale. Ultima sa apariţie în circuitul profesionist a avut loc anul trecut în luna martie, la Openul Qatarului de la Doha.

Elveţianul nu a fost surprins de eşecul de marţi, judecând după ce a declarat săptămâna trecută înaintea plecării în Spania: „Nu este grav dacă pierd la început. În primul rând sunt nerăbdător să pot împinge maşina la maximum. În sfârşit.”

Wawrinka, ce a împlinit luni 37 de ani, a fost nevoit să se înarmeze cu aceeaşi răbdare de care a dat dovadă în ultimele două luni. Duelul său cu Ymer a început cu o întârziere de două ore şi jumătate din cauza ploii, după ce elveţianul se încălzise dimineaţa devreme.

Răbdarea va trebui să fie principala sa virtute săptămânile şi lunile următoare dacă intenţionează să reuşească performanţe în circuit, obiectivul său la revenirea după cele două operaţii, comentează site-ul RTS. Este greu de crezut ca elveţianul să realizeze lucruri remarcabile la următorul său turneu, Masters 1000 de la Monte-Carlo (10-17 aprilie), la care a fost de asemenea invitat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...