Tenis: Turneul de la Wimbledon – Venus Williams ar vrea să joace până la 50 de ani

Data:

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, care se pregăteşte să participe pentru a 24-a oară în cariera sa la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, a afirmat că este probabil singura capabilă să joace până la vârsta de 50 de ani, informează AFP, scrie Agerpres.

Cea mai mare dintre surorile Williams, care a împlinit luna trecută 43 de ani şi care are în palmares şapte titluri de Grand Slam, a respins în faţa presei eventualitatea unei retrageri sportive în viitorul apropiat, aşa cum a procedat sora sa mai mică Serena, care a spus adio tenisului în septembrie 2022.

Venus Williams, fost lider al clasamentului WTA, aflată în prezent pe locul 554 mondial, a explicat că nu ar fi imposibil ca ea să joace în continuare până la 50 de ani.

„Nimeni nu a mai făcut-o până acum, aşa că dacă cineva ar fi capabil, eu sunt acea persoană”, a declarat Venus Williams, care a primit o invitaţie pentru turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat de cinci ori.

„Turneele de Grand Slam sunt foarte importante pentru mine”, a adăugat campioana americană, care a revenit în competiţie în luna iunie, la s’Hertogenbosch (Olanda), după o absenţă de cinci luni provocată de o accidentare la ischiogambieri.

Luni, în meciul său de debut la turneul de la Wimbledon, Venus Williams va înfrunta o altă jucătoare invitată de organizatori, ucraineanca Elina Svitolina (locul 75 WTA). Partida va avea loc pe terenul central de la All England Club, pe care americanca nu a mai evoluat din 2017.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile CM 2026 cu înfrângeri; Bolivia va juca baraj

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026 cu înfrângeri, marţi, în...

Lucescu, despre o eventuală demisie: Nu e momentul să fac o analiză, ar trebui să spun lucruri care nu îmi convin

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, în conferinţa de presă de...

Nicolae Stanciu – Cred că am pierdut orice şansă la o calificare directă la Mondial

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, la finalul meciului cu Cipru, scor 2-2,...

Mircea Lucescu – Simţim furia că nu am reuşit să câştigăm acest meci în care am condus cu 2-0

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, după egalul, scor 2-2, cu...