Tenis: Caroline Wozniacki revine în competiţii şi vrea să participe la US Open

Data:

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fostă nr. 1 WTA, a anunţat că vrea să revină în competiţii şi intenţionează să fie prezentă la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, scrie DPA, potrivit Agerpres.

„Am fost departe de tenis în ultimii trei ani, acum vreau să compensez. Am devenit mamă, am doi copii frumoşi, sunt recunoscătoare pentru asta, dar mai am obiective de îndeplinit”, a spus daneza. „Vreau să le arăt copiilor mei că îţi poţi urmări visele indiferent de vârstă sau rolul tău. Am decis, ca familie, că este timpul. Abia aştept să revin”, a menţionat aceasta pe Twitter.

Într-un articol pentru revista Vogue, Wozniacki, care pe 11 iulie va face 33 de ani, a spus că va începe la un turneu în Canada, în august, înainte de participarea la US Open (28 august – 10 septembrie).

Daneza s-a căsătorit în iunie 2019 cu David Lee, jucător cu două selecţii în All-Star Game şi campion al NBA cu Golden State Warriors în 2015.

Wozniacki a câştigat Australian Open în 2019, pentru a-i reduce la tăcere pe criticii săi care susţineau că nu este capabilă să cucerească un trofeu de Mare Şlem, după două finale pierdute la US Open (2009, 2014). Ea s-a retras din activitate după ediţia din 2020 a turneului de la Melbourne. 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...