Cea de-a treia ediţie a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250) va avea loc în perioada 16-22 octombrie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, au anunţat, miercuri, organizatorii într-un comunicat remis Agerpres.
Mai multe jucătoare din România şi-au anunţat deja prezenţa la Transylvania Open. Sorana Cîrstea, locul 36 mondial, va juca pentru prima dată la turneul de tenis din Cluj. Ana Bogdan (locul 61 WTA) şi Jaqueline Cristian (locul 133 WTA), participante la ambele ediţii ale Transylvania Open, au anunţat şi ele că vor participa la turneu.
Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe două terenuri de joc şi vor debuta cu două zile de calificări, în 14 octombrie. La această a treia ediţie a turneului, 16 jucătoare vor evolua în calificări, 32 de jucătoare vor concura la simplu şi 16 echipe la dublu. Campioana va fi răsplătită cu 280 de puncte WTA, iar premiile totale ale turneului sunt în valoare de 259.000 de dolari.
”Suntem mai mult decât fericiţi că ne vom bucura şi anul acesta de Transylvania Open. Am dus o adevărată luptă pentru a păstra acest turneu la Cluj, pentru că, iniţial, oficialii WTA au anunţat întoarcerea în calendarul competiţional a turneelor din China. Iar asta ar fi încheiat povestea competiţiei care s-a bucurat de un mare succes, atât din partea publicului, cât şi a jucătoarelor, care ne-au desemnat ca fiind cel mai bun turneu WTA 250 din lume. Toate aceste aprecieri ne-au motivat şi am reuşit în final să găsim o soluţie pentru a continua. (…) Ne aşteaptă o nouă competiţie puternică şi un turneu magic”, a declarat directorul turneului, Patrick Ciorcilă.
”În doar trei ani, Transylvania Open a reuşit să devină un turneu favorit printre jucători şi fanii tenisului şi suntem încântaţi să îl primim din nou în Hologic WTA Tour în 2023. Faptul că a fost votat ca cel mai bun turneu al anului în 2022 este o dovadă a organizării excelente realizate de echipa din Cluj-Napoca, iar toate acestea vor fi din nou realizate în octombrie pentru a oferi un turneu de clasă mondială”, a spus, la rândul său, preşedintele circuitului WTA, Steve Simon, citat în comunicat.
Prima ediţie a turneului a fost câştigată de estoniana Anett Konaveit, în 2021, după o finală cu Simona Halep, iar anul trecut s-a impus rusoaica Ana Blinkova.
AGERPRES