Fotbal: VfB Stuttgart a câştigat barajul cu Hamburg şi rămâne în prima ligă germană

Data:

Echipa VfB Stuttgart şi-a asigurat menţinerea în prima ligă a campionatului de fotbal al Germaniei, după ce a câştigat ambele manşe ale barajului cu formaţia Hamburg SV, fosta campioană a Europei, scrie Agerpres.

Stuttgart, ocupanta locului 16 în Bundesliga la finalul sezonului, s-a impus pe teren propriu, cu 3-0, în prima manşă a barajului cu Hamburg, clasată pe locul al treilea în liga secundă, în urmă cu o săptămână.

Luni seară, Sonny Kittel le-a dat însă speranţe celor 57.000 de suporteri ai lui HSV masaţi în tribunele Volksparkstadion, când a deschis rapid scorul, după şase minute de joc. Stuttgart a egalat însă imediat după pauză, prin francezul Enzo Millot (48), care a reuşit apoi dubla în minutul 64. Oaspeţii au mai punctat încă o dată în timpul adiţional, prin congolezul Silas Katompa.

De la reintroducerea barajului în Bundesliga, doar trei cluburi din eşalonul inferior au reuşit să promoveze: FC Nurnberg în 2009, Fortuna Dusseldorf în 2019 şi Union Berlin în 2019. În total, dintre cele 25 de baraje pentru promovare/menţinere, 19 s-au încheiat în favoarea cluburilor din prima ligă.

Hamburg SV, club istoric al fotbalului german, are în palmares şase titluri de campioană naţională şi o Cupă a Campionilor Europeni, cucerită în 1983, şi a petrecut 55 de sezoane consecutive în Bundesliga, până în 2018, când a retrogradat.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia, prima naţiune care va avea şase reprezentante în Liga Campionilor

Anglia va fi prima naţiune care va avea şase reprezentante în Liga Campionilor la fotbal, în sezonul viitor,...

Antrenorul Xabi Alonso a anunţat că se va despărţi de Bayer Leverkusen la finalul sezonului

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că se va despărţi de clubul de...

Statistica o favorizează pe FC Barcelona în lupta pentru titlu în Spania

Ultimul Clasico din acest sezon, FC Barcelona - Real Madrid, prevăzut duminică pe Stadionul Olimpic Lluis Companys, va...

Liverpool regretă plecarea lui Alexander-Arnold, dar un alt jucător foarte bun îl va înlocui (Slot)

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, este dezamăgită că Trent Alexander-Arnold va pleca de pe Anfield la...