Fotbal: Christophe Galtier a confirmat ‘ultimul meci’ al lui Messi cu PSG pe Parc des Princes

Data:

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Christophe Galtier, a salutat „ultimul meci al lui Lionel Messi pe Parc des Princes”, programat sâmbătă seară contra lui Clermont, în ultima etapă din Ligue 1, confirmând în acelaşi timp că starul argentinian este pe picior de plecare, informează AFP, scrie Agerpres.

„Sâmbătă va fi ultimul său meci pe Parc des Princes. Vreau să sper că el va fi întâmpinat cum se cuvine”, a spus tehnicianul referitor la „Pulga”, care a fost însă fluierat de mai multe ori de o parte a suporterilor.

„Leo” va părăsi PSG după două sezoane, iar viitoarea sa destinaţie oscilează între FC Barcelona, Arabia Saudită şi Inter Miami.

Referitor la bilanţul său în două sezoane cu PSG, „s-au spus multe lucruri despre Leo, aţi analizat mult”, a precizat Galtier într-o conferinţă de presă, adăugând că „criticile la adresa sa sunt total nejustificate”.

Conform calculelor lui Galtier, Messi, „la 35 de ani şi cu un sezon cu o Cupă Mondială la mijloc”, are statistici de „21 de goluri şi 22 de pase decisive. Adică el a fost decisiv de 43 de ori. El a fost mereu în serviciul echipei”.

Venit la echipă în vara lui 2022, Galtier consideră „un privilegiu” de a-l fi putut „antrena pe cel mai bun jucător din istoria fotbalului”.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek este prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA), dotat cu...

Alcaraz va debuta contra veteranului Fognini la Wimbledon

Tragerea la sorţi a turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, efectuată vineri, l-a desemnat pe...

Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o...

F1: Max Verstappen se declară bucuros de o posibilă colaborare cu Sebastian Vettel la Red Bull

Pilotul olandez Max Verstappen, campionul mondial en titre din Formula 1, a declarat, recent, că îl va primi...