Rugby: Victorie zdrobitoare a campioanei CSM Ştiinţa Baia Mare cu SCM Timişoara, în Liga Naţională

Data:

Campioana en-titre CSM Ştiinţa Baia Mare a învins-o cu un categoric 40-10 (19-10) pe SCM USV Timişoara, sâmbătă, într-un meci disputat pe „Arena Zimbrilor”, contând pentru etapa a 9-a din Grupa 1 a Ligii Naţionale de rugby, scrie Agerpres.

Dominând total partida, maramureşenii, care au obţinut şi punctul bonus ofensiv, au reuşit 6 eseuri, prin Paul Popoaia, Sione Fakaosilea, Florian Roşu, Levan Papidze (2) şi Mate Dardzulidze, cinci fiind transformate de Popoaia.

Oaspeţii au punctat printr-un eseu, al lui Eugen Căpăţână, transformat de Alin Conache, acelaşi Conache fructificând şi o lovitură de pedeapsă.

În urma acestui rezultat, băimărenii au trecut pe locul 3 în clasamentul grupei, înaintea bănăţenilor, având acum 21 puncte. Pe primele două locuri se află CSA Steaua, cu 24 de puncte, urmată de CS Dinamo, 22 puncte, însă, având în vedere că în etapa viitoare Dinamo va sta, iar Ştiinţa Baia Mare va juca împotriva codaşei U Cluj, echipa din Maramureş va trece pe locul 2.

În Grupa a 2-a a Ligii Naţionale, partida dintre RC Griviţa Roşie şi RCM Galaţi a fost anulată, iar în Grupa 3, într-un meci din etapa 3-a, CSM Constanţa a învins surprinzător, cu 28-9, în deplasare, pe RC Gura Humorului.

Momentan, în Grupa 2, lider este CS Poli Iaşi, iar în Grupa 3, RC Bârlad. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...