Tenis: Irina Begu a debutat cu o victorie la Roland Garros

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a învins-o pe maghiara Anna Bondar cu 6-4, 6-2, duminică, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, scrie Agerpres.

Irina Begu (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 27, a obţinut victoria după o oră şi 39 de minute.

Begu a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 24-10, în timp ce Bondar (25 ani, 103 WTA) a încheiat cu mai multe erori neforţate (28-22).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 97.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Alte două românce figurează pe tabloul principal de simplu la Paris, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.

Sorana Cîrstea (33 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 30, va primi replica italiencei Jasmine Paolini (27 ani, 52 WTA), care a învins-o în 2021, cu 6-4, 4-6, 6-1, în sferturile de finală ale turneului la Portoroz.

Ana Bogdan (30 ani, 60 WTA) va întâlni o jucătoare americană, Caty McNally (21 ani), mai bine clasată decât ea în ierarhia mondială (54 WTA). Cele două nu s-au mai înfruntat până acum în circuitul profesionist.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...