Fotbal: FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari la loviturile de departajare, în primul baraj pentru Europa Conference League

Data:

FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, vineri seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, în primul baraj din Superligii de fotbal pentru Europa Conference League, în care scorul a fost egal, 3-3, după cele 90 de minute regulamentare, dar şi după prelungiri, scrie Agerpres.

Gazdele au avut 3-0 în min. 77, dar ilfovenii au reuşit să revină spectaculos şi să egaleze in extremis, deşi juca în zece oameni. Echipa din Bănie s-a impus în cele din urmă la loviturile de departajare.

Într-un meci cu numeroase erori individuale, echipa antrenată de Nicolo Napoli a deschis scorul prin Aurelian Chiţu (36), care a înscris nestingherit, după ce Matricardi a respins mingea în el, atacantul profitând şi de ieşirea neinspirată a portarului Mihai Popa. Goalkeeper-ul ilfovenilor a gafat şi la golul al doilea, marcat de belgianul William Baeten (61), după ce mingea şutată de acesta a sărit în poartă din Popa. La golul al treilea al gazdelor, Matricardi a respins greşit la Juan Bauza, iar acesta i-a trimis lui Aurelian Chiţu, care a marcat (63).

FC Voluntari a înscris primul gol prin albanezul Nasser Aliji (78), cu un şut din afara careului, după o mingea boxată de portarul Gurău. Oaspeţii au primit penalty la henţul comis de Danny Henriques islandezul Runar Mar Sigurjonsson a transformat fără probleme (85), în prealabil Aliji fiind eliminat (83), pentru al doilea cartonaş galben, în urma busculării lui Bauza. FC Voluntari a egalat la ultima fază, prin Andrei Dumiter (90+7), cu capul, după un corner executat de Sigurjonsson.

La loviturile de departajare, craiovenii au ratat prin Samuel Asamoah (a apărat Mihai Popa), transformând Andre Duarte, William Baeten, Sekou Sidibe, Ionuţ Zanfir şi George Ganea. De la oaspeţi au ratat Igor Armaş şi Cristian Paz, ambii nimerind bara, în timp ce au Runar Mar Sigurjonsson, Mihai Răduţ, Patricio Matricardi şi Andrei Dumiter au înscris de la punctul cu var.

FC U Craiova şi FC Voluntari au jucat acest baraj pentru Europa Conference League deoarece au ocupat primele două locuri în play-out.

În al doilea baraj şi ultimul pentru Europa Conference League, FC U Craiova va întâlni ocupanta locului trei din play-off, CFR Cluj sau Universitatea Craiova. CFR are două puncte în plus faţă de Universitatea şi va juca în ultima etapă cu campioana Farul, la Cluj-Napoca, în timp ce craiovenii vor primi vizita formaţiei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

FC U 1948 Craiova – FC Voluntari 3-3 (1-0, 3-3), după prelungiri; 5-4, la loviturile de departajare, Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Aurelian Chiţu (36, 63), William Baeten (61), respectiv Nasser Aliji (78), Runar Mar Sigurjonsson (85 – penalty), Andrei Dumiter (90+7).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Runar Mar Sigurjonsson 0-1 (gol), Andre Duarte 1-1 (gol), Mihai Răduţ 1-2 (gol), William Baeten 2-2 (gol), Igor Armaş 2-2 (ratare – bară), Samuel Asamoah 2-2 (ratare – a apărat Mihai Popa), Patricio Matricardi 2-3 (gol), Sekou Sidibe 3-3 (gol), Andrei Dumiter 3-4 (gol), Ionuţ Zanfir 4-4 (gol), Cristian Paz 4-4 (ratare – bară), George Ganea 5-4 (gol).
Cartonaş roşu: Nasser Aliji (FC Voluntari, 83).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) – CCA, Mircea Călin (Bucureşti) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...