Fotbal: Cristiano Ronaldo amână atribuirea titlului în Arabia Saudită

Data:

Starul portughez Cristiano Ronaldo a înscris un gol spectaculos graţie căruia a dus victoria echipei sale, Al-Nassr, cu 3-2, în partida cu formaţia Al-Shabab, amânând totodată atribuirea titlului de campioană a Arabiei Saudite la fotbal, informează Reuters, scrie Agerpres.

Pe stadionul Al-Awwal din Riad, fanii lui Al-Nassr au văzut cu favoriţii lor sunt conduşi cu 2-0 de Al-Shabab, prin golurile marcate în prima repriză de Cristian Guanca (25 – penalty şi 40).

Brazilianul Talisca a redus din handicap cu un minut înainte de pauză (44), iar Abdel-Rahmand Ghareeb a restabilit egalitatea în debutul reprizei secunde (51).

Cristiano Ronaldo a adus victoria gazdelor la capătul unei acţiuni în care a driblat doi adversari, iar apoi a trimis balonul în plasă cu un şut din afara careului, în minutul 59, fiind imediat înconjurat de coechipierii săi, care l-au felicitat pentru această reuşită.

Starul lusitan s-a desprins apoi de colegii săi şi s-a prosternat el însuşi cu capul pe gazon, într-o imitaţie a ipostazei pe care musulmanii o adoptă pentru rugăciune.

„Echipa a făcut un joc fantastic. Este dificil să revii de la 0-2, dar am crezut până la capăt şi am marcat trei goluri”, a declarat Ronaldo pentru SSC TV.

Marea favorită la câştigarea titlului rămâne însă Al-Ittihad, care a învins la rândul ei marţi formaţia Al-Batin (1-0) şi are un avans de trei puncte faţă de Al-Nassr, cu două etape înainte de finalul sezonului.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Portarul Rui Patricio, campion european cu Portugalia, a agăţat mănuşile în cui

Portarul Rui Patricio, campion european cu selecţionata Portugaliei în 2016, a pus capăt carierei sale la 37 de...

Platini a făcut plângere pentru defăimare împotriva a trei foşti membri ai FIFA

Fostul preşedinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a depus plângere pentru defăimare împotriva a trei...

Lionel Messi şi Inter Miami vor disputa un amical în compania echipei Barcelona, în Ecuador

Starul argentinian Lionel Messi va disputa un meci amical în Ecuador pe 7 februarie, cu actuala sa echipă,...

PSG ‘merita victoria’ cu Athletic Bilbao, consideră antrenorul Luis Enrique

Antrenorul Luis Enrique a afirmat că Paris Saint-Germain "merita victoria" în meciulîncheiat la egalitate (0-0) cu Athletic Bilbao,...