Fotbal: Supercupa României se va disputa pe 8 iulie, pe stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploieşti

Data:

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, marţi, ca Supercupa României, dintre campioana Farul Constanţa şi câştigătoarea Cupei României, să se dispute pe 8 iulie, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, scrie Agerpres.

„Unul dintre cele mai importante subiecte ale Comitetului Executiv este legat de desemnarea stadionului care va găzdui Supercupa României, la startul următorului sezon competiţional. În urma unei analize, propunerea a fost ca stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploieşti să fie gazdă a Supercupei României şi propunerea a fost validată de membrii Comitetului Executiv. Astfel, Supercupa României se va disputa 8 iulie, la Ploieşti. Va fi cea de-a treia Supercupă care se joacă pe stadionul din Ploieşti, după ediţiile din 2019 şi 2020”, a anunţat, marţi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Deţinătoarea trofeului este Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a învins-o anul trecut pe campioana CFR Cluj, cu scorul de 2-1.

Ediţia din acest an a Supercupei României se va disputa între Farul Constanţa, câştigătoarea titlului de campioană a Superligii, şi câştigătoarea Cupei României, care va fi desemnată miercuri, în urma finalei dintre Sepsi OSK şi Universitatea Cluj.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Froome a suferit o problemă cardiacă ce i-a pus viaţa în pericol în timpul accidentului de săptămâna trecută

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a suferit o problemă cardiacă care i-a pus viaţa...

F1: McLaren Racing a fost preluată de fonduri din Bahrain şi Abu Dhabi

Fondurile Mumtalakat din Bahrain şi CYVN Holdings din Abu Dhabi au preluat marţi proprietatea integrală a McLaren Racing,...

F1: Ferrari îi va aduce un omagiu lui Niki Lauda la Marele Premiu al Italiei

Echipa Ferrari va sărbători împlinirea a 50 de ani de la primul titlu mondial câştigat de Niki Lauda...

Comportamentul lui Isak de a forţa transferul ‘arată rău pentru fotbal’, consideră Alan Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer consideră că felul în care s-a comportat suedezul Alexander Isak, forţând un transfer...