Ciprian Marica, despre Hagi: Ai fost un geniu ca fotbalist, eşti un geniu şi ca antrenor

Data:

Fostul internaţional Ciprian Marica, acţionar minoritar la echipa de fotbal Farul Constanţa, a afirmat, luni, într-o postare pe Facebook, că Gheorghe Hagi este un geniu ca antrenor, după ce a câştigat titlul de campion naţional cu formaţia de la malul Mării Negre, scrie Agerpres.

”La începutul sezonului am avut o discuţie cu Gică Hagi. Ne-a zis ca vom fi campioni. Nu prea poţi să-l contrazici pe Hagi când vorbeşte de fotbal! Vă spun sincer, îmi plăcea ce aud, dar credeam doar că are foarte mult entuziasm şi că e prea devreme pentru o astfel de performanţă. Gică, m-ai uimit din nou! Felicitări! A venit momentul să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, ai demonstrat încă o dată că eşti unic în fotbalul românesc. Nu mă feresc de cuvinte, ai fost un geniu că fotbalist, eşti un geniu şi ca antrenor”, a scris Marica în reţeaua de socializare.

”Mulţumesc! Aceleaşi felicitări şi echipei în întregul ei! Mulţumesc, băieţi, că aţi crezut şi aţi luptat chiar şi atunci când alţii nu vă dădeau nicio şansă! Felicitări din tot sufletul şi galeriei, fanilor! Eu voi aminti tuturor, cu orice ocazie, că Farul există datorită vouă şi fără dragostea voastră pentru acest simbol, fără susţinerea voastră nu am fi astăzi aici! Fotbalul a reînviat în Constanţa, în Dobrogea! Toţi cei amintiţi aici au demonstrat că triumful vine atunci când e unitate, când există încredere în profesionişti, în valoare, în muncă. Înainte, Farul! Mulţumesc pentru nişte sentimente pe care chiar mi-e greu să le descriu în cuvinte! Şi trăisem şi eu destule în fotbalul ăsta!”, a transmis fostul atacant al echipei naţionale şi al formaţiilor Dinamo, Şahtior Doneţk, VfB Stuttgart, Schalke, Getafe, Konyaspor şi FCSB.

Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, după ce a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-2 (1-2), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a noua, penultima, a fazei play-off a Superligii.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...