Belarus: Şahtior Soligorsk, deposedată de titlul naţional pentru că a trucat meciuri; echipa belarusă a întâlnit CFR Cluj în preliminariile Conference League

Data:

Formaţia Şahtior Soligorsk a fost găsită vinovată de trucare de meciuri şi a fost deposedată de titlul naţional obţinut în Belarus în sezonul trecut, a anunţat Federaţia Belarusă de Fotbal (BFF), potrivit Reuters, scrie news.ro.

În plus, echipei i s-au retras 30 de puncte în acest sezon şi i se vor retrage 20 de puncte în sezonul viitor, BFF constatând că oficiali ai clubului au organizat trucarea unor partide şi au oferit ilegal bani altor echipe din campionat.

Alte două cluburi, Energetik-BGU Minsk, locul doi în sezonul trecut, şi Belshina Bobruisk, au fost depunctate pentru implicarea în trucarea meciurilor.

Bate Borisov va lua locul echipei Şahtior Soligorsk în preliminariile ediţiei viitoare a Ligii Campionilor.

Sezonul de fotbal în Belarus se desfăşoară din martie până în niembrie.

Anul trecut, în august, CFR Cluj a întâlnit Şahtior Soligorsk în turul trei preliminar al Conference League, scor 0-0 în tur şi scor 1-0 în retur. Clujenii s-au calificat în play-off după rezultatele cu Şahtior.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...