Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua București devenea prima echipă din Estul Europei care se încorona campioană a Europei, prin câștigarea Cupei Campionilor Europeni în fața celor de la FC Barcelona, scrie r3media.ro.
Finala s-a desfășurat pe teren ostil, echipa catalană fiind susținută de peste 50.000 de suporteri care au făcut deplasarea în Andaluzia, în timp ce echipa noastră a fost încurajată de o mână de oameni. Steaua a jucat în tricouri albe cu dungi roșii, deoarece Barcelona a fost desemnată de UEFA ca gazdă și alegând să joace în culorile tradiționale, românii au fost nevoiți să aleagă alt echipament.
Meciul în sine a fost foarte tacticizat, cele două echipe concentrându-se pe blocarea adversarului, așa că la finalul celor 90 de minute, scorul a fost alb, 0-0.
Prelungirile au fost în aceeași notă, așa că s-a ajuns la lovituri de departajare.
Penaltiurile au început prost, cel mai bun executant al steliștilor, Mihail Majearu ratând prima lovitură. Mijlocașul a șutat în partea dreaptă, dar Urutti a ghicit colțul apărând primul penalti. Duckadam nu s-a lăsat mai prejos și a apărut șutul lui Jose Ramon Alexanko, căpitanul Barcelonei.
A urmat experimentatul Loti Boloni. Mijlocașul a șutat în partea stânga, însă Urruti a respins și această minge. Duckdam se pregătea totuși să între în istorie și a parat șutul lui Angel Pedraza.
Tânărul, pe atunci, Marius Lăcătuș a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un șut puternic, care a izbit mai întâi transversala. Câteva minute mai târziu, Duckadam „scotea” încă un penalti, al treilea, blocându-l pe Pichi Alonso.
Gabi Balint și-a luat un elan mare și a înscris cu un șut plasat, în colțul stâng. Helmuth Duckadam plonja în stânga și apăra al patrulea penalti consecutiv, pe cel al lui Marcos, intrând în Cartea Recordurilor. La Televiziunea Română, Teoharie Coca Cosma izbucnea bucuros strigând celebra replică „Suntem finaliști! Am câștigat Cupa!”.
Despre acest meci, jurnalistul Marius Mitran spunea la emisiunea „Replay”, că România le este datoare celor care au scris această pagină de istorie.
Stadion: „Sanchez Pizjuan” din Sevilla; teren bun; timp frumos; spectatori – circa 70.000. Șuturi: 15-18 (pe poartă: 2-5). Cornere: 1-9. Au marcat penaltyurile: LĂCĂTUȘ și BALINT.
STEAUA (antrenori: Em. Jenei și A. Iordănescu): DUCADAM – IOVAN, BUMBESCU, BELODEDICI, BĂRBULESCU – BĂLAN (min. 73 IORDĂNESCU), BALINT, BÖLÖNI, MAJARU – LĂCĂTUȘ, PIȚURCĂ (min. 112 RADU II).
F.C. BARCELONA (antrenori: T. Venables și A. Harris): URRUTI – Gerardo, Miguelli, ALESANCO, J. ALBERTO – Victor, SCHUSTER (min. 84 Moratalla), Marcos, Pedrazza – Archibald (min. 111 Alonso), CARRASCO.
A arbitrat excelent Michel Vautrot; la linie: A. Delmer și M. Girard (toți din Franța). Cartonașe galbene: CARRASCO, DUCADAM, J. ALBERTO, LĂCĂTUȘ, BÖLÖNI, BUMBESCU.
Până în finală Steaua a eliminat pe danezii de la Vejlek BK ((1-1 si 4-1), pe ungurii de la Honved Budapesta (0-1 si 4-1), pe finlandezii de la Kuusysi Lahti (0-0 si 1-0) și pe campioana Belgiei, RSC Anderlecht Bruxelles (0-1 si 3-0).
După trei ani, Steaua ajungea din nou în finală, de data aceasta pierdută în fața celor de la AC Milan, scor 0-4. Meciul a fost descris de către legendarul conducător milanez Adriano Galliani drept cel mai important din istoria clubului italian.
