Fotbal: Bogdan Stelea – E posibil ca titlul să se câştige în ultima etapă, ar fi mult mai palpitant aşa

Data:

Fostul portar Bogdan Stelea a declarat, vineri, că având în vedere distanţa mică de puncte dintre primele clasate în play-off-ul Superligii de fotbal este posibil ca titlul să se câştige chiar în ultima etapă, scrie Agerpres.

„Play-off-ul este disputat, dar uşor-uşor rămân în cursă doar două spre trei echipe. Farul are forţa să câştige titlul, dar în acelaşi timp poate să se şi încurce. Eu cred că pe acest final se poate întâmpla orice. Echipele care au în acest moment şanse importante sunt Farul şi FCSB. E posibil ca titlul să se câştige în ultima etapă, ar fi mult mai palpitant aşa. Pentru noi, spectatorii, ar fi bine, dar nu ştiu dacă şi pentru cei care se luptă acolo la trofeu. Eu sunt susţinătorul fotbalului, mi-e indiferent cine ia titlul. Eu vreau să ia titlul cine merită”, a menţionat Stelea, prezent, vineri, la deschiderea turneului de şah Superbet Chess Classic Romania 2023.

Fostul internaţional este convins că greşeli de arbitraj vor fi în continuare, însă îşi pune întrebarea dacă acestea sunt cauzate de lipsa de valoare sau sunt făcute intenţionat.

„Eu nu cred că s-au reglat arbitrajele. Probleme de arbitraj au fost pe parcursul întregului sezon, nu numai acum. O să vedem ce se va întâmpla în continuare, dar nu cred că se pot rezolva aceste lucruri de la o zi la alta. Adică să putem spune că nu vor mai fi erori de acum înainte. Ele au existat şi există în continuare chiar şi după implementarea arbitrajului video. Deci eu nu cred că de acum încolo arbitrii nu vor mai greşi. Pe noi însă cel mai mult ar trebui să ne intereseze dacă arbitrii greşesc pentru că n-au valoare, că nu înţeleg anumite lucruri sau pur şi simplu o fac intenţionat”, a precizat el.

Prieten cu Simona Halep, Bogdan Stelea speră ca situaţia jucătoarei de tenis să se rezolve, iar procesul în cazul de doping să înceapă cât mai curând. „E destul de complicat. Faptul că se tărăgănează atât de mult începerea procesului şi audierea ei reprezintă o problemă deja. Nu ştiu ce o să se întâmple, dar eu sper ca Simona să iasă cu bine din toată această situaţie”, a precizat Stelea.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Campioană olimpică Imane Khelif a dezminţit că s-ar fi retras din ring

Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică la Paris la categoria 66 kg, a dezminţit miercuri afirmaţiile fostului său...

Bodo/Glimt, aproape de calificarea în Liga Campionilor

Echipa norvegiană Bodo/Glimt este ca şi calificată în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în optimi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, miercuri, în optimile de...

Victor Cornea, calificat în sferturile probei de dublu la Hersonissos Challenger 4

Perechea româno-finlandeză Victor Cornea/Patrik Niklas-Salminen s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul...