Tenis: Novak Djokovic va putea juca la US Open, după anularea, de către SUA, a cerinţei de vaccinare anti-Covid

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, va putea participa la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, după ce guvernul Statelor Unite a anunţat luni că renunţa începând din 11 mai la cerinţa de vaccinare împotriva Covid-19 impusă călătorilor internaţionali, informează Reuters, scrie Agerpres.

Djokovic, unul dintre sportivii de top care au refuzat să se vaccineze împotriva coronavirusului, a ratat US Open în 2022 din acest motiv.

Jucătorul sârb nu a putut intra anul acesta în Statele Unite, după ce a solicitat fără succes o autorizaţie specială din partea autorităţilor americane pentru a putea juca în luna martie la turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California) şi Miami (Florida).

Djokovic a ratat anul trecut şi Openul Australiei, după ce a fost deportat din această ţară ca urmare a statutului său legat de vaccinare, sârbul declarând că preferă să rateze turnee de Mare Şlem decât să se vaccineze anti-Covid.

În vârstă de 35 de ani, Novak Djokovic a câştigat trei dintre cele 22 de titluri de Grand Slam din palmaresul său în Statele Unite. Ediţia din acest an a US Open va avea loc anul acesta în perioada 28 august – 10 septembrie, la New York.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, împrumutat de FC Barcelona, a criticat instabilitatea de la Manchester United

Împrumutat recent cu opţiune de cumpărare de FC Barcelona, atacantul englez Marcus Rashford a denunţat instabilitatea cronică de...

Antrenorul Dan Petrescu (CFR Cluj), suspendat pentru 3 meciuri de Comisia de disciplină a FRF

Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis în şedinţa de miercuri sancţionarea antrenorului echipei CFR...

Grigor Dimitrov a declarat forfait pentru US Open

Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, a declarat forfait pentru ultimul turneu de Mare Şlem al...

Duplantis, prima vedetă care şi-a confirmat participarea la noul Campionat Mondial ‘Ultimate’

Suedezul Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, este prima vedetă care şi-a confirmat participarea la...