Box: IBA a depus o plângere împotriva federaţiilor care au înfiinţat o organizaţie mondială disidentă

Data:

Federaţia internaţională de box amator (IBA) a făcut o plângere oficială la Unitatea Independentă de Integritate a Boxului (BIIU) împotriva persoanelor şi federaţiilor naţionale implicate în înfiinţarea unei noi structuri mondiale, World Boxing, transmite Reuters, scrie Agerpres.

La mijlocul acestei luni, un grup de federaţii naţionale de box au lansat World Boxing, o organizaţie mondială disidentă din care fac parte printre alte ţări SUA şi Marea Britanie, cu scopul de asigura viitorul olimpic al acestei discipline. Organizaţia va fi condusă de un Comitet Executiv interimar, compus din reprezentanţii federaţiilor germană, britanică, olandeză, filipineză, suedeză şi americană, în aşteptarea alegerii unui Consiliu de Administraţie, în noiembrie, şi a recunoaşterii din partea CIO.

Forul mondial olimpic a suspendat începând cu 2019 IBA, care nu a mai organizat competiţiile de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo şi Paris.

”În urma anunţului privind înfiinţarea unei organizaţii internaţionale de box rebele, IBA a iniţiat o serie de acţiuni menite să ofere o claritate absolută tuturor părţilor interesate din box cu privire la autonomia IBA ca şi organism global de conducere al boxului, se arată într-un comunicat al forului internaţional condus de rusul Umar Kremlev. IBA condamnă cu tărie eforturile unor persoane de a distruge eforturile semnificative făcute în ultimii ani pentru a asigura boxerilor cel mai bun viitor posibil. Persoanele şi entităţile găsite vinovate de BIIU vor suporta consecinţele conform Constituţiei IBA, a Codului Disciplinar şi Etic şi a altor documente cheie în cauză”.

Boxul nu apare deocamdată în programul JO 2028 de la Los Angeles, acceptarea lui fiind condiţionată de un program de reforme solicitat de CIO.

”Nobila artă” a făcut parte din programul olimpic la toate Jocurile începând cu 1904, cu excepţia ediţiei 1912 de la Stockholm, când acest sport era interzis în Suedia. Boxul feminin s-a alăturat familiei olimpice din 2012.

IBA a permis participarea sportivilor din Rusia şi Belarus la competiţiile sale, cu steag propriu şi imn, inclusiv la Mondialele feminine de la New Delhi, anticipând decizia CIO care a recomandat federaţiilor sportive internaţionale să-i reintegreze pe aceşti sportivi cu statutul de neutri.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic, gata să îi ofere ajutor lui Zverev care suferă de probleme mintale

Jucători de top din tenis, inclusiv Novak Djokovic şi Arina Sabalenka, sunt alături de germanul Alexander Zverev, după...

Nico Williams şi-a prelungit contractul cu Athletic Bilbao până în 2035

Internaţionalul spaniol Nico Williams a pus capăt "telenovelei" legate de posibilul său transfer la FC Barcelona, acceptând să-şi...

Turul Franţei 2025 – Pogacar contra tuturor, toţi contra lui Pogacar

Rareori Turul ciclist al Franţei a avut un favorit atât de clar precum se anunţă ediţia din acest...

Olympique Lyon are nevoie de 200 milioane euro pentru a evita retrogradarea în liga secundă

Echipe Olympique Lyon trebuie să facă rost urgent de suma de 200 de milioane de euro pentru a...