Fotbal: Marius Niculae – E devreme să se vorbească de înlocuirea lui Mutu la Rapid, el şi-a îndeplinit obiectivul

Data:

Fostul internaţional Marius Niculae, în prezent manager sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori în cadrul FRF, a declarat, vineri, că este devreme să se vorbească despre înlocuirea antrenorului echipei Rapid, Adrian Mutu, chiar dacă suporterii i-au cerut demisia, deoarece tehnicianul şi-a atins obiectivul, acela de a califica formaţia giuleşteană în play-off-ul Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

„Rapid – FCSB e un meci între două echipe cu obiective total diferite. E o presiune foarte mare pe Rapid, mai ales pe antrenorul Adi Mutu. E o presiune pusă de suporteri, cu care nu sunt de acord, pentru că echipa totuşi şi-a îndeplinit obiectivul (n.r. – calificarea în play-off). Dar suporterii sunt pătimaşi şi întotdeauna la cluburile mari pun presiune şi nu se mulţumesc cu puţin. Nu e normal ca suporterii să facă legea la Rapid, pentru că nu sunt ei patronii. Dar datorită lor s-a creat acea emulaţie, acea atmosferă, de care Rapid la meciurile de acasă a beneficiat 100%. E destul de devreme să se vorbească de înlocuirea lui Mutu atât timp cât el şi-a îndeplinit obiectivul. Dar cel mai bine ştiu cei de la Rapid, acţionarii, conducătorii şi ceilalţi. Eu pot să vorbesc din afară, pentru că Adi îmi e prieten, am jucat şi la Dinamo şi la naţională. Însă asta e România, ce putem să facem?”, a afirmat Niculae.

Fostul atacant susţine că este foarte greu pentru o echipă care a promovat doar de un an în Superligă să se lupte pentru câştigarea titlului de campioană.

„Totuşi Rapid să nu uităm că a revenit în Liga I abia în sezonul trecut. Nu se poate dintr-o dată să te baţi la titlu. Dar suporterii sunt pătimaşi… şi mă gândesc şi la cei de la Dinamo, pentru că şi atunci când ne atingeam obiectivele voiau din ce în ce mai mult. Eu zic că trebuie să o iei treptat. Play-off-ul este cel mai puternic de când s-a trecut la acest sistem. Lucru benefic pentru toată lumea, pentru că avem meciuri tari şi interesante. Orice echipă poate bate orice adversar, totul e posibil”, a adăugat Marius Niculae.

Suporterii echipei Rapid i-au cerut demisia antrenorului Adrian Mutu, duminică, după înfrângerea cu 3-1 suferită în deplasare cu Universitatea Craiova. Formaţia giuleşteană nu a mai câştigat de 6 meciuri şi este singura echipă fără victorie din play-off.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia FCSB, duminică, de la ora 20:30, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Superligii.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...