Tenis: Nicholas David Ionel s-a calificat în sferturi la Roseto degli Abruzzi (challenger)

Data:

Tenismanul român Nicholas David Ionel s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roseto degli Abruzzi (Italia), dotat cu premii totale de 73.000 de euro, după ce l-a învins pe indianul Sumit Nagal, cu 7-5, 7-6 (8/6).

Ionel (20 ani, 219 ATP), cap de serie numărul şapte, a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 09 min).

Nagal (25 ani, 366 ATP) a condus cu 4-2 în primul set, dar românul a câştigat cu 7-5. În actul secund, unul dominat de break-uri, Ionel a avut 2-0, apoi Nagal a câştigat trei ghemuri la rând, cei doi mergând cap la cap până în tiebreak, unde românul a câştigat la limită.

Nicholas Ionel şi-a asigurat un cec de 2.000 de euro şi 16 puncte ATP, iar în sferturi va primi replica italianului Franco Agamenone (30 ani, 147 ATP), al doilea favorit.

La dublu, Ionel şi Alexandru Jecan vor juca în sferturi contra cuplului Remy Bertola (Elveţia)/Santiago Rodriguez Taverna (Argentina).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...