AC Milan s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a terminat la egalitate cu SSC Napoli, 1-1 (1-0), în deplasare, în manşa secundă a sferturilor de finală ale competiţiei, scrie Agerpres.
Milan este din nou în semifinalele Champions League după 16 ani, graţie victoriei din tur, cu 1-0.
Rossoneri au fost aproape de victorie şi pe Stadionul ”Diego Armando Maradona”, dar Napoli a smuls egalul în finalul unui meci în care fiecare echipă a ratat câte un penalty. Olivier Giroud (43) a deschis scorul scorul pentru oaspeţi, dar Victor Osimhen (90+3) a reuşit egalarea.
Napoli a dominat jocul şi şi-a creat destul de multe ocazii de gol, însă a fost lipsită de precizie, de inspiraţie şi, nu în ultimul rând, de şansă.
Oaspeţii au primit penalty după un fault comis de Mario Rui la Rafael Leao, dar şutul lui Giroud a fost apărat de portarul Alex Meret (22). Goalkeeper-ul gazdelor s-a remarcat şi în min. 28, la şutul aceluiaşi Giroud, după care Leao a trimis peste poartă.
Milan a dat lovitura înainte de pauză, prin ”veteranul” Guiroud, care a înscris după o cursă senzaţională a lui Rafael Leao (43).
Napoli a continuat să asalteze careul lui Milan, mijlocaşul defensiv bosniac Rade Krunic fiind remarcabil, cu cinci şuturi blocate.
Georgianul Hvicea Kvaratshelia a fost ghinionistul serii, aproape toate şuturile trimise de el ocolind poarta lui Maignan. Nici mexicanul Lozano nu a fost mai inspirat, irosind o şansă bună (60).
Napoli a primit penalty pentru un henţ a lui Tomori, dar şutul lui Kvaratshelia a fost apărat de Mike Maignan (82).
Vizitatorii au mai avut o oportunitate de a închide meciul, dar Meret a apărat şutul lui Saelemaekers (84).
Presiunea gazdelor a dat roade pe final, însă Olivera (89) a trimis cu capul pe lângă poartă, iar Maignan a deturnat un şut al lui Kvaratshelia (90+1).
Napoli a reuşit egalarea în ultimele secunde ale partide, prin nigerianul Osimhen, cu o lovitură de cap la centrarea lui Raspadori (90+3). Pentru african a fost al 26-lea gol marcat în acest sezon în toate competiţiile.
Milan nu a mai atins careul de aşi al competiţiei din 2007, an în care câştiga cel de-al şaptelea şi ultimul său trofeu de campioană a Europei.
Milan, care o surclasase pe Napoli cu 4-0 la începutul lunii, în Serie A, a avut din nou câştig de cauză în acest duel dintre actuala campioana şi viitoarea campioană a Italiei.
Echipa pregătită de Stefano Pioli o va înfrunta în semifinale pe câştigătoarea duelului dintre Inter Milano şi Benfica (2-0 pentru nerazzurri la Lisabona).
Pe Stadionul Diego Armando Maradona, în faţa a 52.728 spectatori, au evoluat echipele:
Napoli: Meret – Di Lorenzo (căpitan), Rrahmani (Ostigaard, 74), Juan Jesus, Mario Rui (Olivera, 34) – Ndombele (Elmas, 63), Lobotka, Zielinski (Raspadori, 74) – Politano (H. Lozano 34), Osimhen, Kvaratshelia. Antrenor: Luciano Spalletti.
AC Milan: Maignan – Calabria (căpitan), Kjaer, Tomori, T. Hernandez – Krunic, Tonali – Brahim Diaz (Messias, 59), Bennacer, Rafael Leao (Saelemaekers, 84) – Giroud (Origi, 68). Antrenor: Stefano Pioli.
Arbitru: Szymon Marciniak (Polonia).
AGERPRES