Fotbal: Real Madrid s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor, după 2-0 cu Chelsea

Data:

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat fără emoţii în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Chelsea cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, la Londra, în manşa secundă a sferturilor de finală, scrie Agerpres.

Real, care câştigase cu 2-0 şi în prima manşă, s-a impus pe Stamford Bridge prin dubla lui Rodrygo (58, 80).

Chelsea a avut un început bun de meci şi a ratat şansa de a deschiderii scorului prin Ngolo Kante (11), care a fost imprecis dintr-o poziţie ideală.

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a avut o bară prin Rodriygo (20), apoi Luka Modric a trecut şi el pe lângă gol (32), însă Kepa Arrizabalaga a parat şutul croatului.

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie a londonezilor (45+1), Courtois, fost portar al echipei Chelsea, apărând providenţial mingea trimisă de Cucurella din cinci metri.

Chelsea a fost periculoasă şi în debutul reprizei secunde, dar Eder Militao a blocat şutul lui Kante (52), iar Courtois a fost la post la mingea expediată de Havertz (57).

Imediat, Real Madrid a deschis scorul (58), prin Rodrygo, la capătul unei acţiuni pe care tot el o iniţiase.

Courtois şi-a făcut din nou datoria (65), la şutul lui Enzo Fernandez, iar la poarta cealaltă Arrizabalaga (66) s-a opus la mingea trimisă de Benzema.

Real Madrid a încheiat conturile în min. 80, după o fază care a sancţionat degringolada de la Chelsea, Rodrygo înscriind simplu din pasa lui Fede Valverde.

Chelsea a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile.

Kroos (Real) a jucat marţi seara meciul său cu numărul 150 în cupele europene.

Real Madrid o va înfrunta în penultimul act pe câştigătoarea dintre Manchester City şi Bayern Munchen (3-0 pentru echipa lui Pep Guardiola în tur). Madrilenii nu vor putea conta în primul meci pe Eder Militao, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Pe Stamford Bridge, în faţa a 39.453 spectatori, au evoluat echipele:
Chelsea: Arrizabalaga – Wesley Fofana, Thiago Silva (căpitan), Chalobah – Reece James, Kante, Enzo Fernandez (Raheem Sterling 67), M. Kovacic, Cucurella (Mudrik, 68) – Conor Gallagher (Joao Felix, 67), Havertz (Mount, 77). Antrenor: Frank Lampard.
Real Madrid: Courtois – Dani Carvajal (Nacho Fernandez, 81), Eder Militao, Alaba (Rudiger, 46), Camavinga – Modric, Fede Valverde, Toni Kroos (Ceballos, 76) – Rodrygo (Marco Asensio, 82), Benzema (căpitan; Tchouameni, 71), Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Daniele Orsato (Italia).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...