Baschet masculin: Fostul internaţional Vlad Moldoveanu s-a retras din activitate

Data:

Unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti români, Vlad Moldoveanu (35 ani), şi-a anunţat, luni, retragerea din activitatea sportivă, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sala de trofee a CS Dinamo, scrie Agerpres.

„Este un moment greu pentru mine, deoarece asta fac de când m-am născut. E momentul să-mi schimb priorităţile, să las baschetul pe locul 2. Fac acest pas pentru copii. Sunt mulţumit cu ce am realizat în carieră, ştiu că am muncit pentru tot”, a mărturisit Moldoveanu, citat de pagina de Facebook a clubului.

”Nu am regrete, cred că mi-am atins potenţialul. Mi-am atins întotdeauna limitele fizice şi psihic, chiar un pic mai mult din punct de vedere fizic. Legat de următorul pas, vom vedea ce va fi. Se spune că sportivul are o primă moarte, dar e viaţă şi după baschet”, a declarat Vlad Moldoveanu.

După ce a jucat în liga universitară nord-americană (NCAA), Moldoveanu a evoluat la Benetton Treviso, Le Havre, Kalev/Cramo (Estonia), Turow Zgorzelec (Polonia), Stelmet Zielona Gora (Polonia), U-BT Cluj-Napoca, Buyukcekmece (Turcia), Ifaistos Limnou (Grecia), CSO Voluntari şi CS Dinamo.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Wayne Rooney, îngrijorat de prestaţia pilonilor de bază de la Liverpool

Fostul internaţional englez Wayne Rooney a tras un semnal de alarmă privind forma pilonilor de bază ai echipei...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...

NBA – San Antonio Spurs, la a patra victorie consecutivă

San Antonio Spurs rămâne neînvinsă de la debutul noului sezon competiţional al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA),...

Atletico Madrid, la prima victorie în deplasare din acest sezon în campionatul Spaniei

Echipa Atletico Madrid s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul formaţiei Betis Sevilla, în ultimul meci al...