Tenis: Ons Jabeur a câştigat turneul WTA de la Charleston

Data:

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, numărul cinci mondial, a câştigat turneul WTA 500 de la Charleston (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 780.637 de dolari, în finala căruia a învins-o în două seturi, 7-6 (8/6), 6-4, pe elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică en titre, scrie Agerpres.

Ons Jabeur şi-a luat cu această ocazie revanşa după finala pierdută în faţa elveţiencei la ediţia de anul trecut a competiţiei din Carolina de Sud (1-6, 7-5, 4-6).

Tunisianca, în vârstă de 28 de ani, finalistă la Wimbledon şi US Open în sezonul trecut, a revenit cu această ocazie la cel mai înalt nivel.

Absentă din circuit începând din luna februarie, pentru a efectua o „operaţie minoră”, ea a fost eliminată luna trecută în turul secund la turneele WTA 1.000 de la Indian Wells şi Miami.

Conform site-ului WTA Tour, succesul de duminică este al 37-lea obţinut pe zgură de Ons Jabeur începând cu debutul sezonului 2020, acesta fiind cel mai mare număr de victorii obţinut de o jucătoare din circuitul WTA în perioada care s-a scurs de atunci, ceea ce o transformă pe tunisiancă într-o pretendentă puternică la câştigarea titlului la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Rednic a fost „performant” în primul său mandat la Standard Liege, a spus Romelu Lukaku

Antrenorul Mircea Rednic a fost "performant" în primul său mandat la Standard Liege, a declarat, pentru radioteleviziunea RTBF,...

Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur la Eastbourne (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de slovaca Rebecca Sramkova, cu 6-3, 6-2, marţi, în...

Visma va conta pe Vingegaard şi Van Aert în Turul Franţei

Danezul Jonas Vingegaard, câştigător în 2022 şi 2023, şi belgianul Wout Van Aert conduc lista celor opt ciclişti...

Rapid anunţă că începând cu sezonul 2025-2026 denumirea sa oficială este ‘Fotbal Club Rapid’

Clubul FC Rapid a anunţat, marţi, că începând cu sezonul 2025-2026 denumirea sa oficială este "Fotbal Club Rapid",...