Fotbal: Chelsea Londra a confirmat instalarea lui Frank Lampard ca antrenor interimar pentru restul sezonului

Data:

Chelsea Londra a confirmat joi instalarea lui Frank Lampard ca antrenor interimar până la finalul actualului sezon din Premier League, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Lampard, golgheterul all time al lui Chelsea (211 goluri), îl înlocuieşte pe Graham Potter, demis duminică din cauza rezultatelor modeste care au dus echipa londoneză pe locul 11 în Premier League.

”Suntem încântaţi să-i urăm bun venit lui Frank înapoi pe Stamford Bridge. Frank face parte din Premier League Hall of Fame şi este o legendă a acestui club”, se arată într-un comunicat comun al coproprietarilor Todd Boehly şi Behdad Eghbali. „Pe măsură ce continuăm procesul nostru amănunţit şi exhaustiv pentru un antrenor principal permanent, vrem să oferim clubului şi fanilor noştri un plan clar şi stabil pentru restul sezonului. Vrem să ne oferim toate şansele de succes şi Frank are toate caracteristicile şi calităţile de care avem nevoie pentru a ne conduce la linia de sosire”.

Lampard, 44 ani, care s-a despărţit de Everton în ianuarie, va reveni pe stadionul Stamford Bridge unde a fost adorat de fani în cei 13 ani petrecuţi acolo ca jucător. Fostul mijlocaş s-a mai aflat pe banca tehnică a londonezilor în perioada 2019-2021, în 84 de meciuri (44 victorii-17 remize -23 înfrângeri).

Debutul lui Lampard pe banca tehnică va avea loc pe 8 aprilie la un meci în deplasare cu Wolverhampton.

Fostul internaţional englez va avea ca obiectiv să salveze ce se mai poate salva din acest sezon, în care Chelsea a cheltuit 300 de milioane de lire sterline în transferurile din mercato de iarnă. Clasarea în Top 4 apare ca o misiune extrem de dificilă pentru clubul londonez, care are de recuperat un deficit de 14 puncte când au mai rămas nouă etape.

Chelsea a rămas însă în cursă pentru trofeul Ligii Campionilor, urmând să o înfrunte pe Real Madrid în faza sferturilor de finală. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, adversare în optimile Cupei Germaniei

Borussia Dortmund, ocupanta locului al treilea în Bundesliga, va primi vizita formaţiei Bayer Leverkusen (locul 5) în cel...

Sinner şi Alcaraz vor disputa un meci demonstrativ în Coreea de Sud

Italianul Jannik Sinner şi spaniolul Carlos Alcaraz, noii "regi" ai tenisului, vor disputa un meci demonstrativ în Coreea...

Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul italian Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii...

Haaland a reuşit o dublă pentru Manchester City în Premier League

Atacantul norvegian Erling Haaland a reuşit o dublă pentru Manchester City în partida câştigată pe teren propriu, cu...