Schimbarea antrenorului este întotdeauna un lucru dezamăgitor, înseamnă că şi noi, jucătorii, am eşuat, a spus sâmbătă seara căpitanul naţionalei de fotbal a Germaniei, Joshua Kimmich, component al echipei Bayern Munchen, cu referire la înlocuirea antrenorului bavarezilor, Julian Nagelsmann cu Thomas Tuchel, scrie AFP, conform Agerpres.
„O schimbare de antrenor este întotdeauna ceva dezamăgitor pentru că înseamnă că şi noi, jucătorii, nu am fost buni, nu am obţinut rezultatele scontate. Este logic, pentru că dacă am fi făcut performanţă, antrenorul nu era schimbat. Este o situaţie neplăcută pentru toată lumea, dar ăsta este fotbalul, trebui să facem faţă, să depăşim aceste situaţii”, a spus Kimmich.
Aşa cum se ştie, clubul Bayern Munchen a confirmat vineri seara că a decis să se despartă de antrenorul Julian Nagelsmann, înlocuit cu Thomas Tuchel, care va avea un contract valabil până în vara anului 2025.
Venit în Bavaria în vara lui 2021 de la RB Leipzig pentru o sumă estimată între 20 şi 25 de milioane de euro, Julian Nagelsmann, aflat sub contract până în vara lui 2026, a fost suspendat din funcţie de conducerea lui Bayern, precizează clubul.
Bayern a renunţat la serviciile lui Julian Nagelsmann, cu două săptămâni şi jumătate înaintea meciului tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Manchester City.
„A fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o iau în cariera mea de director sportiv al Bayern. Regret această despărţire. Dar după o analiză de bază a evoluţiei sportive a echipei, mai ales începând cu luna ianuarie, am decis să-l suspendăm pe Julian din funcţie”, a declarat Hasan Salihamidzic, citat într-un comunicat al bavarezilor.
Potrivit preşedintelui consiliului de conducere al clubului, Oliver Kahn, „calitatea” echipei „a fost vizibilă din ce în ce mai rar”, mai ales după pauza de iarnă, până într-acolo încât au fost puse în pericol obiectivele clubului în acest sezon.
Chiar înaintea pauzei internaţionale, Bayern a fost detronată din fotoliul de lider al Bundesligii, de rivala Borussia Dortmund, după eşecul de pe terenul lui Bayer Leverkusen (1-2). Bayern va primi vizita lui Dortmund în primul meci după reluarea campionatului, pe 1 aprilie.
Nagelsmann, care are 35 de ani, era deja sub presiune la finalul sezonului 2021-2022, după ce Bayern a fost eliminată de Villarreal în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Echipa are acum cel mai slab sezon al său din ultimii 11 ani, cu doar 52 de puncte după 25 de etape.
Thomas Tuchel a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate cu Bayern şi va conduce antrenamentul de luni al campioanei en titre a Germaniei.
Încă de joi seară nu mai era nicio îndoială în legătură cu iminenta demitere a lui Julian Nagelsmann şi toată lumea aşteaptă oficializarea plecării sale.
Fost antrenor al echipelor Paris Saint-Germain şi Chelsea Londra, Thomas Tuchel locuieşte deja de câteva săptămâni la Munchen împreună cu familia sa, după plecarea de la clubul englez, cu care a câştigat Liga Campionilor în 2021. AGERPRES