Polo: Un jucător de la CS Dinamo a decedat în timpul meciului cu Rapid

Data:

Un component al echipei masculine de polo pe apă CS Dinamo Bucureşti a decedat, sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timpul meciului cu CS Rapid Bucureşti, din Superliga Naţională, anunță Agerpres.

”Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul. Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani şi nu avea probleme de sănătate cunoscute”, se arată în comunicatul postat pe Facebook de CS Dinamo.

Conform unor surse din lumea poloului pe apă, jucătorul decedat este Andrei Drăghici, în vârstă de 23 de ani.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Argentina pregăteşte serios Finalissima contra Spaniei în vederea CM 2026

Argentina consideră că Finalissima din 2026 împotriva Spaniei va oferi selecţionatei lui Lionel Scaloni cea mai bună pregătire...

Portarul Marc-Andre ter Stegen a jucat din nou pentru FC Barcelona, după şapte luni

Portarul Marc-Andre ter Stegen a jucat din nou pentru FC Barcelona, după o pauză de şapte luni, în...

Chelsea a înregistrat cu 44% mai multe accidentări după Cupa Mondială a Cluburilor (raport)

Chelsea Londra a înregistrat o creştere de 44% în ce priveşte accidentările jucătorilor săi după ce a participat...

Ianis Hagi şi Mircea Lucescu au votat cu antrenorul Luis Enrique, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul naţionalei de fotbal a României, şi selecţionerul Mircea Lucescu au votat pentru spaniolul Luis Enrique...