Guvernatorul Floridei îi cere președintelui Biden să-i permită lui Djokovici să intre în SUA pentru a participa la Miami Open

Data:

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, i-a cerut președintelui american Joe Biden să îi permită lui Novak Djokovic să participe la Miami Open din această lună, participare ca i-a fost interzisă din pricina faptului că nu este vaccinat anti-COVID, potrivit Reuters, scrie activenews.ro.

Djokovic, unul dintre cei mai celebri sportivi nevaccinați împotriva COVID, a solicitat luna trecută guvernului american o permisiune specială pentru a juca la turneele ATP Masters Indian Wells și la Miami Open (19 martie – 2 aprilie). Ulterior, sârbul, în vârstă de 35 de ani, s-a retras în mod oficial de la Indian Wells. Senatorul Rick Scott, din Florida, a declarat că oficialii americani au respins cererea lui Djokovic.

„Acest refuz este nedrept, neștiințific și inacceptabil”, a scris DeSantis într-o scrisoare adresată lui Biden.

„Vă îndemn să reveniți asupra acestei decizii. Este timpul să lăsați politica pandemică deoparte și să le dați americanilor ceea ce vor – lăsați-l să joace.”, spune republicanul DeSantis.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...