Eşec pentru Inter Milano în campionatul Italiei

Data:

Echipa Inter Milano, una dintre candidatele la titlul de campioană a Italiei în acest sezon, a fost învinsă la limită în deplasare de formaţia Spezia (scor 1-2), vineri, în primul meci al etapei a 26-a din Serie A, scrie Agerpres.

Gazdele au deschis scorul în minutul 55, prin mijlocaşul ofensiv Daniel Maldini (20 ani), fiul fostului internaţional italian Paolo Maldini, împrumutat de Spezia de la AC Milan până la finalul acestui sezon.

Inter a restabilit egalitatea în urma unei lovituri de la 11 m transformată de atacantul belgian Romelu Lukaku (83), însă Spezia a trecut din nou în avantaj după doar cinci minute, graţie golului marcat de atacantul franco-angolez M’Bala Nzola în minutul 87, tot din penalty.

Milanezii au mai beneficiat de o lovitură de pedeapsă în prima repriză, însă argentinianul Lautaro Martinez nu l-a putut învinge pe portarul Bartlomiej Dragowski (14).

În urma acestui eşec, Inter Milano a rămas pe locul secund în clasament, cu 50 de puncte, dar riscă să fie depăşită de Lazio Roma (48 puncte), dacă echipa lui Ştefan Radu va reuşi să câştige partida pe care o va disputa sâmbătă, în deplasare, cu Bologna.

Spezia, ocupanta locului 17, s-a distanţat provizoriu la şase puncte de zona retrogradabilă în urma acestei victorii.

Sâmbătă sunt programate programate meciurile Empoli – Udinese, SSC Napoli – Atalanta Bergamo şi Bologna – Lazio, în timp ce duminică urmează să se dispute întâlnirile Lecce – Torino FC, Hellas Verona – Monza, Cremonese – Fiorentina, AS Roma – Sassuolo şi Juventus – Sampdoria.

Ultimul meci al etapei, AC Milan – Salernitana, va avea loc luni.

În clasament conduce Napoli, 65 puncte, urmată de Inter Milano, 50 p, Lazio, 48 p, AS Roma şi AC Milan, câte 47 p, Atalanta 42 p, Juventus, 35 p.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...