Fanii Argentinei premiaţi de FIFA în cadrul Galei The Best

Data:

Suporterii selecţionatei Argentinei au fost premiaţi de FIFA în cadrul Galei The Best, care a avut loc la Paris, trofeul rezervat celei mai frumoase galerii fiind înmânat lui Carlos Pascual, supranumit „El Tula”, care a însoţit naţionala Albiceleste cu inseparabila sa tobă începând de la Cupa Mondială din Germania, din anul 1974, informează EFE, citată de Agerpres.

Ecoul tobei pe care ”El Tula” a bătut-o în timpul meciurilor de la Cupa Mondială a răsunat şi în capitala Franţei, în timpul galei organizate de Federaţia internaţională de fotbal.

„Câştigăm toate premiile”, a spus fanul veteran, în vârstă de 82 de ani, care a primit premiul după selecţionerul Lionel Scaloni şi portarul Emiliano „Dibu” Martinez, doi dintre eroii Argentinei la Cupa Mondială 2022. Căpitanul Lionel Messi a fost desemnat ulterior de FIFA cel mai bun fotbalist al planetei în 2022.

Înainte de a-şi bate toba, Carlos Pascual a trimis un salut ”tuturor fanilor din lume”, subliniind că „pasiunea lumii este impresionantă, la fel şi cea a argentinienilor’.

„Vin să reprezint miile de fani care au încurajat în Qatar şi milioanele care sărbătoreau în întreaga lume. Argentina a fost puţin tristă, iar selecţionata a oferit o bucurie imensă oamenilor”, a mai spus „El Tula”.

Suporterii argentinieni s-au impus în faţa japonezilor, care au făcut curat în tribune la finalul fiecărei partide, şi a sauditului Abdulla Alsulmi, care timp de 55 de zile a traversat deşertul ţării sale pentru a urmări meciurile echipei sale în Qatar.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...

NBA – Jucătorii lui Boston Celtics se antrenează în zgomot de arme de foc

Baschetbalistul american Derrick White, jucătorul echipei Boston Celtics, din NBA, a dezvăluit în cadrul podcastului său metodele, mai...

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...