Modelul brazilian Adriana Lima, prima ambasadoare FIFA pentru suporteri

Data:

Brazilianca Adriana Lima, un simbol global al modei şi pasionată de fotbal, a fost aleasă de FIFA ca prima ambasadoare mondială a suporterilor, urmând să atribuie Premiul Suporterilor cu ocazia galei FIFA The Best, organizată de Federaţia internaţională la Paris, informează EFE, citată de Agerpres.

„Adriana îţi transmite imediat căldura sa, bunătatea şi accesibilitatea, precum şi pasiunea pentru sportul nostru. Trăieşte pentru fotbal şi de aceea poate fi o legătură excelentă între FIFA şi fanii noştri din întreaga lume”, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Rolul fostului model Victoria’s Secret va consta în dezvoltarea, promovarea şi participarea la diferite iniţiative globale destinate fanilor de pe întreaga planetă.

Adriana a cucerit podiumurile la sfârşitul anilor ’90. De la o vârstă foarte fragedă, ea a lucrat pentru firme mari şi a defilat pentru cei mai importanţi designeri din domeniul modei: Armani, Versace, Alexander McQueen, Dior, Schiaparelli, Prada, Intimissimi şi Loewe.

„Având origini mai mult decât modeste şi fiind o suporteră a fotbalului, mă simt foarte recunoscătoare şi onorată să fiu aleasă de FIFA drept prima sa ambasadoare globală pentru suporteri şi pentru că am primit o platformă ca aceasta pentru a ajuta fanii să se apropie unii de alţii la fotbal”, a declarat brazilianca.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...