Dan Petrescu: Sunt realist, Lazio are 90% şanse la calificare, noi – 10%

Data:

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu Lazio Roma, contând pentru manşa secundă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League, că gruparea italiană are 90% şanse la calificare, în timp ce formaţia sa doar 10%, anunță Agerpres.

El a explicat că în opinia Lazio Roma este favorita principală la câştigarea trofeului Conference League în acest sezon.

„Lazio are 90% şanse, CFR doar 10%. Ca să fiu realist. Să nu fiu nici pesimist, nici optimist. Asta e realitatea. Roma a câştigat anul trecut Conference League, nu înţeleg de ce în Italia se vorbeşte rău despre această competiţie. Din punctul meu de vedere, Lazio este favorita anul acesta. M-am uitat la meciul lor cu Salernitana. Lazio a jucat foarte bine, este în cursa pentru un loc în Champions League, iar asta spune foarte multe despre ei”, a spus tehnicianul.

Acesta nu este de acord cu informaţiile apărute în presa din Italia conform cărora Lazio va alinia la Cluj-Napoca o formulă de echipă alcătuită din multe rezerve.

„Cine a spus că vor lipsi jucători de la Lazio? Nu! Ei vor evolua cu cei mai buni jucători mâine. La noi lipsesc doi jucători, din păcate. Asta e clar, Yuri şi cu Boateng. La ei doar Pedro, care nu era titular. Deci din punctul ăsta de vedere noi suntem în pierdere, pentru că avem doi titulari absenţi, iar ei au o rezervă care nu joacă. Deci noi suntem dezavantajaţi. Ne va ajuta mult faptul că publicul va fi mâine de partea noastră. Ca de obicei, noi vom încerca să dăm maximum”, a precizat antrenorul.

Dan Petrescu este de părere că jocul echipei Lazio nu depinde în totalitate de Ciro Immobile, cel care a marcat unicul gol al partidei tur de la Roma. „Nu cred că Lazio înseamnă doar Immobile”, a afirmat Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia italiană Lazio Roma, joi, de la ora 19:45, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manşa secundă a play-off-ului pentru optimile Europa Conference League. În partida tur, CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...