Final de carieră pentru Sania Mirza, jucătoarea care a rupt toate barierele în India

Data:

Sania Mirza, legenda tenisului indian, s-a retras din activitate după mai bine de trei decenii de succese obţinute şi în care a rupt barierele şi a atins faima internaţională într-un sport emergent pentru gigantul asiatic, scrie EFE, citată de Agerpres.

Mirza şi-a încheiat călătoria pe terenurile de tenis, pe care a început-o la vârsta de şase ani, după ce a fost învinsă, alături de partenera sa de dublu, americanca Madison Keys, în partida cu rusoaicele Liudmila Samsonova şi Veronika Kudermetova (4-6, 0-6), la turneul WTA 1.000 de la Dubai.

Vedeta indiană, în vârstă de 36 de ani, a anunţat în ianuarie 2022, într-un interviu acordat site-ului WTA Tour, că va agăţa pentru totdeauna racheta în cui cu ocazia ediţiei din acest an a turneului de la Dubai.

Cu 43 de titluri în palmares, inclusiv trei de Mare Şlem la dublu feminin şi alte trei la dublu mixt, Sania Mirza va intra în istorie pentru că a deschis calea pentru sute de femei din India, care, inspirate de moştenirea sa, şi-au dorit să facă pasul către lumea sportului, în ciuda dificultăţilor mari pe care le presupune acest lucru.

Jucătoarea indiană de tenis s-a confruntat de la o vârstă fragedă cu bariera de a fi femeie într-un sport dominat de bărbaţi, la care s-au adăugat şi alte tabuuri care i-au complicat şi mai mult drumul spre succes.

Mirza este „o femeie indiană şi musulmană, într-o ţară predominant hindusă”, a declarat pentru EFE jurnalista sportivă Prajwal Hegde, care o descrie pe Sania Mirza ca fiind „înaintea timpului ei”.

Jucătoarea indiană s-a confruntat cu critici de-a lungul carierei sale, pentru căsătoria cu un jucător de cricket pakistanez şi pentru ţinutele sale, regulamentare în acest sport, dar considerate nepotrivite de către un grup de clerici musulmani în anii 1990.

Dincolo de greutăţile personale, Mirza a început să triumfe la doar 18 ani, când a debutat într-un Grand Slam în care s-a confruntat cu atotputernica Serena Williams.

Legenda ei a crescut când a reuşit să devină prima jucătoare indiană care a câştigat un titlu WTA, în 2004, iar în sezonul 2015-2016 a făcut pereche cu elveţianca Martina Hingis, fostul lider mondial, alături de care a obţinut 16 titluri, inclusiv trei de Grand Slam, cele două formând unul dintre cele mai bune cupluri de dublu feminin din lume.

Dar mai presus de toate, originile umile ale Saniei Mirza, născută în statul Hyderabad din centrul Indiei, şi eforturile familiei sale de a o face să meargă departe în tenis, au catapultat-o pe jucătoare ca o precursoare a sportului feminin pentru generaţiile viitoare.

Când era mică, tatăl ei avea o maşină veche pe care a reparat-o pentru a-şi însoţi fiica pe tot teritoriul indian şi a o duce la cât mai multe competiţii, în timp ce el dormea în interiorul vehiculului, iar Sania Mirza şi mama sa într-un hotel, pentru a reduce costurile, a explicat Hegde.

Faptul că Sania Mirza a spus mereu ceea ce crede, deşi acest lucru nu era bine privit la acea vreme de către o societate care emana anumite canoane feminine, „a făcut lucrurile mai uşoare pentru femeile care au venit după, nu doar ca jucătoare de tenis, ci în toate sensurile”, a adăugat jurnalista din India.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...