Suporteri ai echipei Napoli, atacaţi la Frankfurt de fanii lui Eintracht

Data:

Mai mulţi suporteri ai echipei italiene SSC Napoli au fost atacaţi de un grup de 50 până la 100 de fani ai formaţiei germane Eintracht Frankfurt, înaintea meciului din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, informează DPA, citată de Agerpres.

Susţinătorii lui Eintracht au început să arunce cu pietre şi sticle în maşinile italienilor, când aceştia au fost nevoiţi să se oprească în apropierea stadionului din Frankfurt, din cauza traficului, a declarat marţi seară un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Mai mulţi fani italieni au coborât apoi din maşini cu diverse obiecte de lovire, iar cele două tabere au început să se atace reciproc, însă forţele de ordine au putut interveni rapid, conform sursei citate.

Doisprezece suporteri ai lui Eintracht Frankfurt şi câţiva fani italieni au fost arestaţi, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără să precizeze dacă au existat răniţi.

SSC Napoli, liderul autoritar din Serie A a învins-o în deplasare, cu 2-0, pe Eintracht Frankfurt, prin golurile marcate de Victor Osimhen (40) şi Giovanni Di Lorenzo (65), în condiţiile în care gazdele au evoluat în zece jucători din minutul 58, după eliminarea lui Kolo Muani.

Meciul retur este programat pe 15 martie la Napoli.

Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...