Brittney Griner revine la Phoenix Mercury, în WNBA, după zece luni de închisoare în Rusia

Data:

Superstarul baschetului feminin american Brittney Griner, care a revenit în Statele Unite în luna decembrie, după zece luni petrecute într-un penitenciar din Rusia, a semnat un contract pe un an cu Phoenix Mercury, franciză la care a evoluat în perioada 2013-2021, conform presei americane, citată de AFP, anunță Agerpres.

Griner şi-a ţinut astfel promisiunea pe care a făcut-o în timpul detenţiei sale, aceea de a juca în campionatul WNBA din acest sezon.

Griner a fost arestată în februarie 2022 pentru acuzaţii de trafic de droguri, în timp ce fusese angajată de echipa rusă Ekaterinburg în timpul pre-sezonului competiţional american, o practică curentă.

Condamnată la nouă de închisoare şi apoi transferată într-o colonie penitenciară din centrul Rusiei, ea a fost eliberată după lungi tratative, la iniţiativa preşedintelui SUA, Joe Biden, făcând parte dintr-un schimb de prizonieri cu traficantul de arme rus Viktor Bout.

Griner ar fi semnat, conform ESPN, un contract pe un an şi în valoare de 165.100 de dolari cu Mercury, echipă pe care a condus-o în finala WNBA (liga feminină profesionistă nord-americană) în 2021, pierdută însă în faţa lui Chicago Sky.

Echipa va debuta în noul sezon pe 19 mai, contra formaţiei Los Angeles Sparks.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...