Ana Bogdan s-a calificăt pe tabloul principal la Dubai

Data:

Ana Bogdan a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, după ce a învins-o pe cehoaica Tereza Martincova cu 6-4, 7-5, în ultima rundă a calificărilor, anunță Agerpres.

Ana Bogdan (30 ani, 76 WTA) s-a impus după o oră şi 34 de minute în duelul cu adversara de 28 de ani, aflată pe locul 98 în lume. Românca are acum 4-1 în meciurile directe cu Martincova.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 12.848 de dolari şi 31 de puncte WTA.

În alt meci din finalele calificărilor, Ştefania Bojică (17 ani), jucătoare aflată pe locul 831 în lume, care a produs o mare surpriză în turul anterior, prin victoria în faţa muntenegrencei Danka Kovinic (locul 63 WTA), a fost întrecută de jucătoarea ucraineană Katarina Zavaţka (23 ani, 277 WTA) cu 6-2, 6-1, după o oră şi 21 de minute.

Ştefania Bojică s-a ales cu un cec de 7.650 de dolari şi 20 de puncte WTA.

Pe tabloul principal de simplu se mai află două românce, Irina Begu, care va juca în primul tur contra cehoaicei Barbora Krejcikova, şi Sorana Cîrstea, a cărei adversară va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia.

La dublu, Monica Niculescu va face pereche cu belgianca Kimberley Zimmermann, primele lor adversare fiind rusoaicele Anastasia Potapova şi Iana Sizikova. Ana Bogdan va juca alături de rusoaica Anghelina Gabueva, contra cuplului Miyu Kato (Japonia)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...