Jaqueline Cristian, calificată în sferturi la Altenkirchen

Data:

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală ale probei de simplu la turneul ITF de la Altenkirchen (Germania), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, în timp ce la dublu a ajuns în semifinale, anunță Agerpres.

Cristian (24 ani, 232 WTA) a dispus în optimi la simplu de principala favorită, slovena Tamara Zidansek (25 ani, 118 WTA), cu 5-7, 6-3, 6-3, după două ore şi jumătate de joc.

După un început mai slab (0-2), românca a reuşit să întoarcă scorul şi a condus cu 4-2 şi 5-3, dar a pierdut ultimele patru ghemuri ale setului inaugural (5-7), ratând şi o minge de set la 5-4. Jaqueline Cristian a dominat seturile următoare, adjudecate cu scoruri identice, 6-3, 6-3.

Cristian o învinsese pe Zidansek şi în primul lor meci direct, cu 7-5, 4-6, 6-1, în primul tur la Tenerife, în 2021.

Următoarea adversară a româncei va fi belgianca Yanina Wickmayer (33 ani, 259 WTA).

La dublu, Jaqueline Cristian şi Ekaterine Gorgodze (Georgia) au trecut în sferturi de perechea Magali Kempen (Belgia)/Xenia Knoll (Elveţia) cu 6-3, 6-4, după 63 de minute. În semifinale, Cristian şi Gorgodze vor primi replica britanicelor Freya Christie/Ali Collins, favoritele numărul doi.

Irina Bara (27 ani, 201 WTA) a fost învinsă în optimi la simplu de elveţianca Ylena In-Albon (23 ani, 133 WTA), a patra favorită, cu 6-4, 7-5, după aproape două ore de joc (1 h 52 min).

Bara a condus în actul secund cu 4-2 şi 5-3, scor la care a ratat trei mingi de set, iar apoi a pierdut patru ghemuri la rând, setul şi meciul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...