Schimbare de lider în Premier League, după derby-ul Arsenal – Manchester City 1-3

Data:

Manchester City a urcat pe primul loc în Premier League, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Arsenal Londra, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 12-a, anunță Agerpres.

Elevii antrenorului Pep Guardiola au deschis scorul pe Emirates Stadium prin belgianul Kevin de Bruyne, care a intrat în posesia balonului profiând de o eroare a defensivei „tunarilor” şi a şutat din afara careului, fără nicio şansă pentru portarul Aaron Ramsdale (24).

Gazdele au restabilit egalitatea înainte de pauză, în urma unei lovituri de la 11 m, transformată de Bukayo Saka (40).

După ce a avut o bară în prelungirile primei reprize (45+6), City a preluat controlul jocului şi a reuşit să înscrie alte două goluri pe parcursul reprizei secunde, prin Jack Grealish (72) şi Erling Haaland (82).

Graţie acestei victorii, Manchester City a egalat-o la puncte pe Arsenal (51), însă „cetăţenii” au un golaveraj superior (+36 faţă de +26).

De menţionat că aceasta este a unsprezecea victorie consecutivă obţinută de Manchester City în faţa formaţiei londoneze, în Premier League.

Norvegianul Erling Haaland a marcat miercuri al 26-lea său gol în campionatul englez, fiind lider autoritar al clasamentului golgheterilor.

Sâmbătă, în etapa a 24-a din Premier League, Arsenal Londra va juca în deplasare cu Aston Villa, în timp ce Manchester City va evolua la rândul ei pe terenul formaţiei Nottingham Forest.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Miliardarul Jim Ratcliffe îi dă ‘trei ani’ antrenorului Ruben Amorim pentru a reuşi la Manchester United

Miliardarul britanic Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului englez de fotbal Manchester United, va putea aprecia "în trei ani"...

Selecţionerul Tuchel nu pune Anglia printre favorite la CM 2026

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, îşi consideră echipa ca fiind un outsider pentru Cupa...

Lumea nu a mai fost atât de periculoasă din 1930, consideră preşedintele UEFA

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, a declarat miercuri că lumea nu a mai fost atât...

Preşedintele FIFA a evidenţiat rolul ‘central’ al Portugaliei în organizarea Cuepei Mondiale din 2030

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a evidenţiat rolul "central" al Portugaliei în organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030,...