FIFA anunță că următoarea Cupă Mondială a Cluburilor va avea loc în Arabia Saudită

Data:

Arabia Saudită, foarte activă în diplomaţia sportivă în ultimii ani, a obţinut organizarea următoarei Cupei Mondiale a Cluburilor la fotbal, programată în luna decembrie, a anunţat FIFA, la câteva zile după ce Real Madrid a cucerit trofeul la ediţia găzduită de Maroc, informează AFP, citată de Agerpres.

„Consiliul FIFA a desemnat în unanimitate Federaţia de fotbal din Arabia Saudită drept gazdă a turneului programat între 12 şi 22 decembrie 2023”, a scris Federaţia internaţională de fotbal într-un comunicat.

După modelul Qatarului, gazda Cupei Mondiale pe naţiuni din 2022, şi Emiratelor Arabe Unite, Arabia Saudită, primul exportator de petrol brut din lume, a multiplicat în ultimii ani marile evenimente sportive organizate pe teritoriul său, pentru a-şi diversifica economia şi a-şi îmbunătăţi imaginea, pe fondul acuzaţiilor de represiune în regatul ultraconservator.

Organizarea Mondialului cluburilor răspunde acestei strategii, în timp ce autorităţile saudite au o în vedere o candidatură comună la organizarea Cupei Mondiale din 2030, competiţia regină a fotbalului, probabil în asociere cu Grecia şi Egipt.

Lansată în 2000 şi apoi inclusă definitivă în peisajul sportului rege în 2005, în locul defunctei Cupe Intercontinentale, Cupa Mondială a Cluburilor reuneşte campioanele celor şase confederaţii din cadrul FIFA, inclusiv deţinătoarele trofeelor în Liga Campionilor (Europa) şi Copa Libertadores (America de Sud), precum şi o echipă din ţara organizatoare (în total şapte cluburi).

Acest format deschide calea unei eventuale participări a superstarului portughez Cristiano Ronaldo (38 ani), care evoluează în prezent la Al-Nassr, una dintre echipele de top din Arabia Saudită.

FIFA prevede lărgirea acestui format al Cupei Mondiale a Cluburilor, cu un turneu cvadrienal, cu participarea a 32 de echipe, a cărui primă ediţie ar urma să aibă loc în 2025.

Pe această temă, Consiliul FIFA a definit repartizarea locurilor calificative pe continente, cu patru cluburi calificate din Asia, patru din Africa, patru din America Centrală şi de Nord, şase din America de Sud, unul din Oceania şi 12 din Europa, precum şi o echipă din ţara gazdă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mijlocaşul Adrien Rabiot, exclus din lotul lui Olympique Marseille, convocat la naţionala Franţei

Adrien Rabiot, mijlocaşul echipei Olympique Marseille, dat afară de club după o altercaţie cu un coechipier, a fost...

‘Dialogul strângerilor de mână’, ca acţiune de fair-play, nu are niciun efect, spune Toni Kroos

O nouă regulă din Bundesliga, care prevede o întâlnire între delegaţia de arbitri cu căpitanii şi antrenorii echipelor...

 FIFA ameninţă Federaţia indiană cu suspendarea

Instanţele conducătoare ale fotbalului mondial (FIFA) şi asiatic (AFC) au ameninţat Federaţia indiană cu interzicerea echipelor naţionale şi...

Sinner şi Zverev au reuşit victorii fără probleme în primul tur la US Open

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului US Open,...