Preşedintele Federaţiei chineze, anchetat pentru ”încălcări grave ale disciplinei şi ale legii”

Data:

Preşedintele Federaţiei chineze de fotbal, un organism de stat, este anchetat pentru „încălcări grave ale disciplinei şi ale legii”, au indicat autorităţile sportive naţionale, citate de AFP și Agerpres.

Nu au fost furnizate detalii cu privire la natura infracţiunilor presupuse. Formularea se referă adesea la corupţie, iar cei care fac obiectul anchetei ajung de obicei să fie condamnaţi.

„Chen Xuyuan, preşedintele Federaţiei chineze de fotbal (…) este investigat (…) sub suspiciunea de încălcări grave ale disciplinei şi ale legii”, a indicat într-un comunicat Administraţia Generală a Sportului din China.

Cercetările sunt efectuate de mai multe organe disciplinare, cel al Partidului Comunist Chinez (PCC), cel al statului precum şi cel al unei provincii din centrul Chinei.

Fost docher şi şef al unei întreprinderi, în vârstă de 66 de ani, Chen Xuyuan este preşedintele Federaţiei chineze din 2019.

În noiembrie anul trecut, autorităţile au deschis o anchetă împotriva unui fost selecţioner al naţionalei Chinei, Li Tie, acuzându-l şi pe el de „încălcări grave ale legii”, fără alte detalii.

Li Tie, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti chinezi, a jucat în Anglia, la Everton, între 2002 şi 2006 şi are mai mult de 90 de meciuri la naţională. El a fost selecţioner de la începutul lui 2020 până la sfârşitul lui 2021, când a renunţat la funcţie după ce o serie de rezultate slabe a dus la ratarea calificării la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

Preşedintele chinez Xi Jinping conduce de un deceniu o vastă campanie anticorupţie, în special în sectorul public. Pentru cei care îl critică, este şi un instrument de doborâre a unor rivali politici.

Iubitor al fotbalului, el a spus că visează să vadă într-o zi China găzduind, apoi câştigând Cupa Mondială.

Însă, după o perioadă fastă în care cluburile chineze au transferat vedete străine pentru sume exorbitante, mai multe echipe au întâmpinat dificultăţi financiare şi unele chiar au dispărut, precum Jiangsu Suning, care a câştigat campionatul în 2020 sub comanda antrenorului român Cosmin Olăroiu.

Chen Xuyuan a spus că vrea să dea „o nouă faţă” fotbalului chinez. Această ambiţie s-a lovit de politica sanitară strictă adoptată de China în faţa Covid-19, care a perturbat călătoriile şi intrările în ţară.

China a renunţat la organizarea unor mari evenimente sportive, precum Cupa Asiei la fotbal 2023.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...