Napoli continuă marşul către titlu în Serie A, 3-0 cu Cremonese

Data:

Napoli îşi continuă marşul către titlul de campioană a Italiei, după ce s-a impus fără probleme pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Cremonese, ultima clasată, în etapa a 22-a din Serie A, anunță Agerpres.

Gazdele au deschis scorul pe stadionul Diego Maradona prin Hvicea Kvaratshelia (21), iar apoi au mai punctat de două ori după pauză, prin Victor Osimhen (65) şi Eljif Elmas (79).

Fundaşul român Vlad Chiricheş a fost integralist la Cremonese în partida de la Napoli.

„Kvaradona”, cum este supranumit de mass-media italiană internaţionalul georgian Hvicea Kvaratshelia, a înscris pentru a noua oară de la debutul sezonului, fiind şi cel mai bun pasator din campionatul italian (9 assist-uri).

Atacantul nigerian Victor Osimhen, care a înscris în al şaselea meci consecutiv pentru Napoli în în Serie A, şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului golgheterilor, cu 17 reuşite.

Acesta este a 19-a victorie în 22 de meciuri obţinută de SSC Napoli, care are acum un avans de 16 puncte faţă de ocupanta locului secund, Inter Milano, care va evolua luni seară în deplasare cu Sampdoria Genova (locul 19).

Dacă va menţine acest ritm, Napoli are mari şanse să cucerească al treilea său titlu de campioană a Italiei, la peste 30 de ani după cele două trofee obţinute cu starul argentinian Diego Maradona în echipă (1987, 1990).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...