Fostul tenisman George Cosac (55 de ani) a câştigat alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis care s-au desfăşurat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti după ce ceilalţi patru candidaţi, Răzvan Itu, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov şi Mihai Rusu s-au retras din cursa electorală, anunță Agerpres.
Cosac a primit 142 de voturi, alte două fiind declarate invalide. La începutul Adunării Generale de alegeri de vineri au fost prezenţi 157 din numărul total de 421 de membri afiliaţi ai Federaţiei Române de Tenis, însă până la exprimarea votului 13 preşedinţi au plecat.
Conform Statutului Federaţiei Române de Tenis, invocat în cadrul şedinţei AG în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Sportului şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, mandatul noului preşedinte are o durată de 4 ani.
Aceasta a fost a treia programare a alegerilor, celelalte două din 27 octombrie 2022 şi 14 decembrie 2022 fiind amânate din cauza lipsei de cvorum. Pentru a fi întrunit cvorumul decizional era nevoie de două treimi din numărul total al membrilor cu drept de vot. La prima Adunare Generală de alegeri au fost prezenţi 46, iar la a doua doar 26 din totalul de 421 de membri afiliaţi. Conform statutului FRT, la cea de-a treia programare a alegerilor nu se mai ţine cont de cvorum şi se poate vota chiar şi dacă este prezent un singur membru afiliat.
Funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis era vacantă după demisia lui Ion Ţiriac din 26 iulie 2021. De la acea dată, preşedinte interimar al FRT a fost George Cosac.
Ion Ţiriac fusese ales la 19 iunie 2019 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri. La momentul respectiv, el declara că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.
Pentru Cosac acesta este cel de-al treilea mandat în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. El a mai fost ales în 2013 şi 2017, însă cel de-al doilea mandat nu s-a derulat până la final din cauza unor probleme juridice privind înregistrarea membrilor afiliaţi la tribunal. Din acest motiv, Ministerul Tineretului şi Sportului a întrerupt finanţarea, iar FRT a fost nevoită să organizeze alte alegeri în 2019, câştigate de Ion Ţiriac.
Sursa: Agerpres