Hatayaspor s-a retras din campionatul Turciei după cutremurul devastator

Data:

Echipa Hatayspor s-a retras din Super Liga turcă de fotbal, după cutremurele devastatoare care au lovit ţara în această săptămână, a anunţat preşedintele Uniunii cluburilor din Turcia, Ali Koc, citat de Reuters și Agerpres.

Internaţionalul ghanez Christian Atsu, jucătorul lui Hatayspor, rămâne în continuare dispărut, în ciuda faptului că vicepreşedintele clubului declarase, la începutul acestei săptămâni, că acesta fusese scos în viaţă dintre dărâmături şi transportat la spital cu răni.

Agenţia turcă de presă Anadolu a raportat că directorul sportiv al clubului, Taner Savut, este încă dispărut sau sub dărâmături.

„Hatayspor a trimis o scrisoare. Ne-au anunţat că nu vor mai disputa meciurile din acest sezon”, a declarat Koc în cursul unei conferinţe de presă, alături de preşedintele Federaţiei turce de fotbal, Mehmet Buyukeksi.

„Dacă şi Gaziantep FK (echipa mijlocaşului român Alexandru Maxim – n.red.) vrea să se retragă din ligă, noi plănuim să continuăm cu 17 echipe, cu condiţia ca drepturile acestor două cluburi să rămână intacte”, mai spus Koc, adăugând că oficialii clubului Gaziantep nu au luat încă o decizie.

Provincia Gaziantep a fost aproape de epicentrul cutremur şi a fost grav afectată mişcările telurice de luni.

Hatayspor ocupă locul 14 în clasamentul primei ligi din Turcia, în timp ce Gaziantep se află pe poziţia a 10-a.

Reluarea campionatului turc a fost amânată şi este de aşteptat să înceapă pe 3 martie.

Bilanţul morţilor în urma cutremurelor care au lovit Turcia şi Siria a trecut joi de 19.000, Federaţia turcă de fotbal confirmând că mai mulţi jucători şi antrenori din toate diviziile şi-au pierdut viaţa.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA, cluburile, ligile şi FIFPRO s-au unit pentru a reforma sistemul de transferuri

UEFA, FIFPRO Europa, Asociaţia Cluburilor Europene (EFC) şi ligile continentale au dat publicităţii luni o rezoluţie comună privind...

Wout Van Aert şi Matheiu van der Poel se vor înfrunta de cinci ori în Cupa Mondială

Wout Van Aert va debuta în sezonul de iarnă al Cupei Mondiale de ciclocros pe 20 decembrie, la...

Lionel Messi, cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului

Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit...

NBA – Al 20-lea succes al sezonului pentru campioana Oklahoma City Thunder

Echipa Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, a învins în deplasare, cu scorul de 123-115, formaţia...