Federaţia Română de Hochei contestă AG convocată de ministrul Novak: Încalcă legislaţia, e abuzivă

Data:

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă consideră că Adunarea Generală convocată de ministrul Sportului, Eduard Novak, încalcă legislaţia în vigoare şi statutul, demonstrând „reaua intenţie a ministerului faţă de FRHG”, potrivit Agerpres.

„Ministrul Sporturilor convoacă abuziv Adunarea Generală a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. Ministerul Sportului, printr-o adresă oficială semnată de ministrul Eduard-Carol Novak, convoacă abuziv Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), încălcând grav nu doar legislaţia în vigoare, dar şi statutul Federaţiei. Precizăm că această adresă, prin care este convocată o Adunare Generală extraordinară a membrilor Federaţiei, nu a fost remisă chiar Federaţiei înseşi, într-un gest care demonstrează, pur şi simplu, reaua intenţie a ministerului faţă de FRHG”, se arată într-un răspuns al FRHG, pentru Agerpres.

Instituţia susţine că Adunarea Generală extraordinară poate fi convocată doar de către Biroul Federal sau de preşedinte: „Conform statutului, Ministerul Sportului – prin delegatul său membru în Biroul Federal al FRHG, nu prin persoana ministrului! – este cel care poate gestiona relaţia cu Federaţia. În plus, o adunare generală extraordinară poate fi convocată doar de Biroul Federal sau de preşedintele Federaţiei. Singura situaţie în care, potrivit statutului şi legislaţiei în vigoare, adunarea generală poate fi convocată de alte părţi este aceea în care la secretariatul Federaţiei este depusă o moţiune de neîncredere semnată de majoritatea absolută a membrilor Federaţiei. Iar acest lucru nu s-a întâmplat.”

FRHG precizează că ministerul are confirm legii doar atribuţii de supraveghere şi control şi că nu poate impune decizii federaţiei în mod unilateral.

„Federaţia este, astfel, cea care are exclusiv atribuţii de analiză şi decizie, aşa cum menţionează chiar ministrul în adresa sa oficială, în timp ce Ministerul trebuie să le exercite pe cele de supraveghere şi control, aşa cum stă de asemenea scris chiar în adresa de convocare. Îi atragem atenţia ministrului Eduard-Carol Novak, precum şi tuturor celor implicaţi, că ‘supraveghere şi control’, în limitele prevăzute de lege, înseamnă că Ministerul poate organiza controale, misiuni de audit, poate cere informaţii ş.a.m.d., nu că poate comanda şi impune decizii Federaţiei în mod unilateral şi de pe poziţii de forţă, ca într-o dictatură. Abuzul ministrului merge mai departe prin ignorarea statutului FRHG, stabilind în mod arbitrar şi nestatutar inclusiv ce membri ai Federaţiei au sau nu au drept de vot în această adunare extraordinară! În acest sens, adresa Ministerului încalcă evident competenţele atribuite instituţiei prin lege, afirmând cu de la sine putere cine sunt membrii cu drept de vot şi ignoră decizii definitive ale instanţelor de judecată cum ar fi de exemplu decizia nr. 5211 din 12.11.2021, conform căreia calitatea de membru a unei federaţii sportive nu este dependentă de înscrierea în registrul federaţiilor. Cum în cadrul acestei Adunări Extraordinare nu urmează, sperăm, să fie votat niciun organism de conducere, la aceasta trebuie să participe, conform statutului, toţi membrii Federaţiei, cu excepţia celor suspendaţi. Conform statutului, aceşti membri suspendaţi ‘nu pot avea contacte privitoare la hocheiul pe gheaţă cu alţi membri ai FRHG sau cu Federaţia'”, se mai arată în documentul citat.

Conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă consideră că şi cele două puncte de pe ordinea de zi a Adunării Generale convocate de minister ridică semne de întrebare: „De asemenea, ordinea de zi a adunării extraordinare convocate ridică o serie de semne de întrebare: – De ce se întruneşte o Adunare Extraordinară pentru „punerea în discuţie a hotărârii de suspendare a conducerii alese a FRHG”? În prezent, pe rolul instanţelor de judecată sunt mai multe procese având ca obiect alegerile pentru conducerea FRHG, derulate în mod legal şi statutar în toamna anului trecut. Unul dintre aceste procese este în derulare la Curtea de Apel Bucureşti, proces în care Federaţia a contestat hotărârea prin care Ministerul Sportului a suspendat conducerea FRHG aleasă în Adunarea Generală din 15.09.2023. Putem bănui că unul dintre obiectivele actualului ministru al Sportului este fie tergiversarea acestui proces, astfel încât o decizie definitivă şi irevocabilă să fie dată cât mai târziu, fie renunţarea la această contestaţie după ce controlul Federaţiei va fi preluat de o altă garnitură de persoane, mai pliabile faţă de actualul ministru. – Adresa de convocare a Ministerului menţionează inclusiv ‘adoptarea unei soluţii de către membrii cu drept de vot cu privire la situaţia organelor executive’. După ce a terminat cu contestarea conducerii alese prin vot şi discreditarea Biroului Federal al FRHG, domnul ministru trece acum la conducerea executivă – secretar general, cenzor etc., în relaţie cu activitatea cărora ministerul nu are absolut nicio atribuţie”.

Instituţia consideră că ministrul Eduard Novak încearcă să preia controlul federaţiei şi precizează totodată că va aduce faptele la cunoştinţă premierului Nicolae Ciucă şi parlamentarilor din comisiile de tineret şi sport.

„În aceste condiţii, cu nu mai puţin de opt procese aflate pe rolul instanţelor, este de neînţeles de ce Ministerul condus de dl ministru Novak se grăbeşte pentru a convoca o Adunare Generală Extraordinară, într-o perioadă în care conducerea FRHG este suspendată chiar printr-o decizie a domniei sale, iar justiţia încă nu s-a pronunţat în niciun dosar. Singura explicaţie – şi cea reală, fără îndoială – este că Ministerul doreşte să-şi subordoneze pur şi simplu FRHG şi să închidă problema cu ajutorul unor cluburi aliate, înainte ca aceasta să fie tranşată de instanţele de judecată. În acest moment există deja o istorie a conflictelor în care a intrat ministrul Eduard-Carol Novak cu federaţiile. Reamintim că la Federaţia de Polo preşedintele şi-a dat demisia pentru că MTS s-a implicat în alegeri, la cea de ciclism am asistat la acelaşi scenariu cu (in)validarea alegerilor, la Federaţia de Schi dl ministru a cerut demisia preşedintelui ş.a.m.d. Noi, reprezentanţii FRHG, suntem tot mai convinşi că asistăm în zilele acestea la cele mai în forţă încercări ale ministrului Sportului de a prelua controlul Federaţiei şi vom aduce aceste fapte în atenţia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, dar şi a parlamentarilor membri ai Comisiilor de Tineret şi Sport din Senat şi din Camera Deputaţilor”, se mai arată în răspunsul federaţiei.

Ministerul Sportului a transmis către membrii afiliaţi ai Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă o convocare la o Adunare Generală extraordinară, care va avea loc la 15 februarie, la sediul ministerului, şi care are pe ordinea de zi suspendarea Adunării Generale de alegeri din septembrie 2022 şi adoptarea unei soluţii privind „situaţia organelor executive de conducere” a FRHG.

Reprezentanţii unor cluburi convocate la Adunarea Generală de către ministrul Sportului, Eduard Novak, cel care a semnat documentul, au declarat, pentru AGERPRES, că şedinţa este „abuzivă” sau „posibil ilegală”.

De cealaltă parte, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că şedinţa Adunării Generale a fost convocată de minister în baza Legii Sportului, care îi dă dreptul să facă acest lucru.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.

Ulterior, Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o „imixtiune” în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.

Pe 15 noiembrie, FRHG anunţa că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.

Ministerul Sportului a anunţat, la data de 27 ianuarie, pe site-ul său oficial, că 67 din cele 68 de federaţii sportive naţionale care au depus cerere vor primi finanţare pe anul 2023, singura excepţie fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG), care nu îndeplineşte condiţiile şi a fost declarată neeligibilă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...