Alycia Parks a cucerit primul său titlu major, la turneul WTA de la Lyon

Data:

Jucătoarea americană de tenis Alycia Parks, numărul 79 mondial, a cucerit primul titlu major din cariera sa în circuitul profesionist, la turneul WTA 250 de la Lyon, unde a reuşit să o învingă în finală pe marea favorită, Caroline Garcia din Franţa, numărul 5 mondial, în faţa căreia s-a impus în două seturi, 7-6 (9/7), 7-5, anunță Agerpres.

Parks, în vârstă de 22 de ani, originară din Atlanta, reuşise să câştige anterior doar două turnee de categoria WTA 125, în luna decembrie, la Andorra la Vella şi Angers, succese care i-au permis să intre în top 100 WTA.

Ea s-a impus după două ore şi şapte minute de joc în partida cu Caroline Garcia, în faţa căreia se înclinase greu în singurul lor duel anterior, în 2021 la Cincinnati (3-6, 6-1, 3-6).

Luna trecută, Alycia Parks a atins sferturile de finală la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, fiind învinsă de campioana olimpică en titre, elveţianca Belinda Bencic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern va demara negocierile cu Harry Kane la începutul lui 2026 pentru prelungirea contractului

Clubul german de fotbal Bayern Munchen va purta discuţii pentru reînnoirea contractului atacantului vedetă Harry Kane la începutul...

Cristian Chivu – Vreau să am o carieră la fel de importantă ca a lui Diego Simeone

Cristian Chivu, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, a recunoscut marţi că îşi doreşte "o carieră la...

Marca Pele, cumpărată de familia Neymar

Compania care aparţine tatălui fotbalistului brazilian Neymar a anunţat, marţi, că a cumpărat drepturile mărcii legendarului Pele, informează...

FIFA a stabilit componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2026

FIFA a publicat marţi componenţa celor patru urne în care vor fi plasate cele 48 de selecţionate calificate...