CSM Bucureşti, remiză cu Brest în Liga Campionilor

Data:

CSM Bucureşti a e evitat in extremis înfrângerea în faţa echipei franceze Brest Bretagne Handball, cu care a terminat la egalitate, 30-30 (15-18), duminică, în Sala Polivalentă din Bucureşti, într-un meci din penultima etapă a Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, scrie Agerpres.

Cristina Neagu a adus un punct cu o aruncare reuşită în ultima secundă de joc, iar CSM este lider în grupă.

CSMB a avut în început bun de meci şi a condus în primele zece minute de câteva ori la diferenţă de două goluri (5-3, 6-4, 7-5). Oaspetele au preluat controlul şi au intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 18-15.

Vicecampioana României a alergat după egalare în repriza secundă şi a reuşit-o în min. 44, iar apoi a trecut în avantaj, 24-23, după o serie remarcabilă de patru goluri. ”Tigroaicele” s-au desprins la 28-26 în min. 54, dar echipa din Hexagon a revenit, profitând de eliminarea franţuzoaicei Grace Zaadi. Jaukovic a adus-o pe Brest în avantaj, 30-29 (min. 59), după care Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri. CSM a reuşit să nu ia gol la ultimul atac al oaspetelor, iar Neagu a înscris golul egalării.

Pentru CSM au înscris Cristina Neagu 9 goluri, Siraba Dembele Pavlovic 5, Emilie Hegh Arntzen 4, Marina Sudakova 4, Crina Pintea 3, Malin Larsen Aune 2, Grace Zaadi Deuna 2, Elizabeth Omoregie 1.

Marie Skurtveit Davidsen a parat 7 şuturi (26,92%), Evelina Eriksson a apărat 4 (33,33%), iar Laura Glauser a apărat unul.

Golurile echipei franceze au fost reuşite de Djurdjina Jaukovic 8, Tatnjana Brnovic 6, Helene Gigstad Fauske 4, Alicia Toublanc 2, Coralie Lassource 2, Pauletta Foppa 2, Jenny Helen Carlson 2, Constance Mauny 1, Monika Kobylinska (va juca din vară la CSM) 1, Siobann Delaye 1, Itana Grbic 1.

Julie Foggea, campioană a României în sezonul trecut cu CS Rapid, a apărat 8 aruncări (22,22%).

Meciul a fost arbitrat de Ismailj Metalari şi Nenad Nikolovski, ambii din Macedonia de Nord, iar delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved.

Sâmbătă, campioana en titre, Vipers Kristiansand, a învins-o pe Krim Mercator Ljubljana cu 36-31, iar FTC-Rail Cargo Hungaria a dispus de SG BBM Bietigheim cu 28-23. Duminică, DHK Banik Most a pierdut acasă cu 19-37 în faţa formaţiei Odense Handbold.

În ultima etapă sunt programate partidele Odense Handbold – FTC-Rail Cargo Hungaria, ,SG BBM Bietigheim – DHK Banik Most, Krim Mercator Ljubljana – CSM Bucureşti (toate pe 12 februarie) şi Brest Bretagne Handball – Vipers Kristiansand (11 februarie).

Clasament
1. CSM Bucureşti 22 puncte
2. Vipers Kristiansand 21
3. Odense Handbold 16
4. FTC-Rail Cargo Hungaria 13
5. Brest Bretagne Handball 12
6. SG BBM Bietigheim 10 (+22)
7. Krim Mercator Ljubljana 10 (-8)
8. DHK Banik Most 0

Primele două clasate se califică direct în sferturile de finală, iar formaţiile clasate pe locurile 3-6 vor juca un play-off pentru calificarea în sferturi.
Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...