Papa Francisc: Dopajul este o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului

Data:

Papa Francisc a condamnat, în cursul unei audieri cu responsabili ai Federaţiei italiene de volei (FIPAV), „dopajul în sport, o practică pe care a calificat-o drept „periculoasă” şi ca „o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului, pătându-l cu minciuni”, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Suveranul Pontif a primit în audienţă echipele masculină de volei – campioana mondială – şi feminină, precum şi reprezentanţi de la categoriile inferioare, pentru a sublinia „importanţa pe care o are sportul ca model social pentru a transmite valorile prieteniei, solidarităţii şi păcii”.

„Sportul trebuie să favorizeze o competitivitate sănătoasă, fără a ceda tentaţiei de a câştiga încălcând regulile. Sacrificiul, antrenamentul şi rigoarea sunt elemente indispensabile pentru sport, în timp ce practicarea dopajului, în afara periculozităţii fenomenului, este o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului, pătându-l cu minciuni”, a precizat Papa.

„Sportul poate fi un semn convingător de unitate, de integrare şi poate transmite un mesaj puternic de prietenie şi pace”, a adăugat Suvernul Pontif în prezenţa membrilor FIPAV la Palatul Apostolic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...