Aryna Sabalenka a cucerit la Australian Open, după 4-6, 6-3, 6-4 cu Elena Rybakina

Data:

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (5 WTA, favorită nr. 5) a câştigat titlul la simplu feminin la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o în finală, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, pe kazaha Elena Rybakina (25 WTA, favorită nr. 22). Este primul său trofeu într-un turneu de Mare Şlem, anunță Agerpres.

Sabalenka (24 ani) s-a impus după un meci de două ore şi jumătate, ea reuşind nu mai puţin de 17 aşi, făcând însă şi 7 duble greşeli, în timp ce Rîbakina a avut 9 aşi şi a comis o singură dublă greşeală.

Sabalenka a acces în premieră în finala unui turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe poloneza Magda Linette cu 7-6 (7/1), 6-2, joi, la Melbourne. Ea atinsese semifinalele de trei ori în Marele Şlem, în 2021 la Wimbledon şi US Open, iar anul trecut din nou la US Open. Numărul cinci mondial are totuşi două titluri de Mare Şlem în palmares, la dublu, în 2021 la US Open şi anul trecut chiar la Melbourne.

Belarusa a obţinut astfel duminică a 11-a sa victorie de la începutul anului, fiind neînvinsă.

De partea cealaltă, Rybakina era campioana en titre de la Wimbledon şi trecuse joi, în prima semifinală de la Open-ul Australiei, de o altă belarusă, Victoria Azarenka, în două seturi, cu 7-6 (7/4), 6-3. Şi ea s-a calificat în premieră în finala de la Australian Open.

Rybakina (23 ani) este născută la Moscova, dar deţine şi paşaport kazah.

Aşa cum se ştie, la simplu masculin, duminică, sârbul Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4), care a cucerit de nouă ori trofeul la competiţia de la antipozi, îl va înfrunta în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...

Messi şi trei jucători joi în lotul Argentinei pentru meciul amical cu Angola

Selecţionerul campioanei mondiale Argentina, Lionel Scaloni, a anunţat, joi, lista de jucători pentru meciul amical de fotbal cu...

Dembele, Mbappe, Yamal, Salah şi Kane, nominalizaţi pentru Premiul The Best acordat de FIFA

Ousmane Dembele (PSG), câştigătorul Balonului de Aur în acest an, şi Kylian Mbappe (Real Madrid), căpitanul selecţionatei Franţei,...