Tommy Paul s-a calificat în prima sa semifinală de Mare Şlem, la Australian Open

Data:

Tenismanul american Tommy Paul, numărul 35 mondial, s-a calificat în prima sa semifinală de Mare Şlem, învingându-l cu 7-6 (8/6), 6-3, 5-7, 6-4 pe compatriotul său Ben Shelton, la Australian Open, anunță Agerpres.

„Sunt încântat să mă aflu aici. Să petreci două săptămâni la un turneu de Mare Şlem este un vis pentru orice jucător de tenis. Aşa că faptul în acest moment sunt în semifinale acestui turneu este incredibil”, a declarat Paul.

La 25 de ani, jucătorul din Statele Unite nu a depăşit niciodată optimile de finală la o competiţie de Grand Slam (fază atinsă în 2022 la Wimbledon).

El îl va înfrunta vineri la Melbourne pe sârbul Novak Djokovic, numărul 5 mondial, sau pe rusul Andrei Rublev (nr. 6), pentru a încerca să acceadă în finală.

Tommy Paul este primul american care a accede în ultimul careu la Australian Open după Andy Roddick în 2009. El este, de asemenea, al treilea american în activitate care joacă o semifinală în Marele Şlem, după John Isner (Wimbledon 2018) şi Frances Tiafoe (US Open 2022).

Ben Shelton (20 ani), aflat pe locul 89 ATP, este cel mai slab clasat jucător din Statele Unite care a atins sferturile de finală la turneele de Grand Slam, după Todd Martin (US Open 2000) şi cel mai slab clasat american care a acces în această fază la Australian Open, după Michael Chang în 1996.

Openul Australiei a fost, de altfel, primul turneu în afara Statelor Unite la care Ben Shelton a luat parte până acum.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...