Federaţia azeră a cerut sancţionarea lui Hacianov. Rusul şi-a exprimat susţinerea pentru armenii din Nagorno-Karabah

Data:

Federaţia de tenis din Azerbaidjan a cerut sancţionarea jucătorului rus Karen Hacianov, care şi-a exprimat susţinerea pentru armenii din Nagorno-Karabah în timpul Australian Open, turneu unde s-a calificat marţi în semifinale, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Arţah, rămâi puternic!” sau „Continuă să crezi până la capăt!!! Arţah, rămâi puternic!!!”, a scris Hacianov, al cărui tată este armean, pe camerele de filmat de la Australian Open. Primul dintre aceste mesaje a fost scris după victoria împotriva lui Frances Tiafoe în turul 3, iar al doilea, după meciul câştigat contra lui Yoshihito Nishioka în optimi de finală.

„Am origini armeneşti. Dinspre tată, dinspre bunicul meu, dar şi dinspre mamă. Sunt pe jumătate armean”, a declarat marţi Hacianov, explicând de ce şi-a exprimat susţinerea pentru enclava Nagorno-Karabah, disputată între Armenia şi Azerbaidjan.

„Am vrut să-mi arăt sprijinul pentru poporul meu, să-l îmbărbătez, atâta tot”, a spus Hacianov. În ceea ce-l priveşte, tribuna a politică se va opri aici. „Nu vreau să merg mai departe” cu comentariile şi explicaţiile, a spus el.

Federaţia azeră de tenis nu a apreciat poziţia lui Hacianov şi a protestat pe lângă Federaţia internaţională (ITF) calificând mesajele jucătorului drept „atacuri inacceptabile”.

Federaţia azeră solicită „măsuri mai severe pentru a-l pedepsi pe jucător, astfel încât astfel de incidente să fie evitate în viitor”.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, regiunea Nagorno-Karabah, susţinută de Erevan, şi-a proclamat independenţa faţă de Azerbaidjan, numindu-se Republica Arţah, ceea ce a declanşat un război de trei ani.

Războiul s-a încheiat în 1994, cu Armenia învingătoare, iar Nagorno-Karabah a fost timp de un sfert de secol sub control efectiv armean, deşi statutul său nu a fost niciodată recunoscut la nivel internaţional.

După decenii de impas, Azerbaidjanul a recucerit brusc mari părţi din Nagorno-Karabah într-o campanie militară din 2020, forţând Armenia să facă concesii teritoriale majore. Acestea au inclus o prevedere ce limitează accesul armenilor în regiune la un singur coridor de siguranţă monitorizat de forţele de menţinere a păcii ruse.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...