Juniorii Alexandru Coman şi Maria Ciubotaru au pierdut în turul al doilea la Australian Open

Data:

Jucătorii români Mihai Alexandru Coman şi Maria Daciana Ciubotaru au pierdut meciurile susţinute la Melbourne, în runda a doua a competiţiei juniorilor din turneul de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, anunță Agerpres.

Coman, al cincilea favorit la simplu juniori, a fost întrecut de polonezul Tomasz Berkieta cu 7-6 (4), 6-1, după o oră şi 20 de minute.

Coman a reuşit 6 aşi, dar a comis şi 5 duble greşeli, în timp ce polonezul a încheiat cu 13 aşi şi 8 duble greşeli. Berkieta a fost net superior la numărul de mingi direct câştigătoare, 32-11, iar la erori neforţate, polonezul a avut 32, iar Coman 14.

La simplu junioare, Maria Daciana Ciubotaru, venită din calificări, a fost învinsă de japoneza Ena Koike, cap de serie numărul 11, cu 6-2, 6-4, după o oră şi 17 minute.

Koike a fost net superioară cu primul serviciu, a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 10-6, numărul de erori neprovocate fiind egal, 35-35. Japoneza a avut un procentaj mai bun la mingile de break fructificate (63%), faţă de Ciubotaru (29%).

Partida pe care Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk trebuia să o susţină marţi, în sferturile probei feminine de dublu, contra favoritelor numărul patru, Storm Hunter (Australia)/Elise Mertens (Belgia), a fost reprogramată pentru miercuri.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...